Tag Archives: America
Visul american
Unul din planurile de viitor la care mă gândesc serios să-l pun în aplicare, după ce-mi închei socotelile cu ţara asta, adică terminat facultatea, este să o iau spre America şi eventual să stau vreo 2-3 ani acolo pentru început, să-mi trăiesc visul american. Bine, dacă ar fi să fim serioşi până la capăt, nici America nu o duce prea bine momentan, nu mai sunt toate roz acolo, cel puţin din ce am citit în ultimul timp, economia lor e la pământ, iar datoriile de zeci de miliarde de dolari către China ar putea să ducă “ţara tuturor posibilităţilor” în incapacibilitate de plată şi faliment total. Dar eu tot acolo cred că-i mai bine. America e o ţară mult mai dezvoltată, de zece ori mai dezvoltată ca orice ţară din spaţiul european şi de o sută de ori mai dezvoltată ca România, acolo e locul unde se întâmplă totul, acolo e centrul lumii, toţi vor să ajungă acolo.
De când am început să urmăresc filme şi seriale mi s-a trezit în mine dorinţa de a locui acolo. Cred că ştiţi toţi la ce mă voi referi acum: un oraş mic, de câteva mii de suflete, unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, ieşi dimineaţa în faţa casei cu cafeaua în mână, culegi ziarul aruncat undeva într-un boschet de copilul cu bicicleta care le livrează în fiecare dimineaţă, îi dai bună ziua vecinului de vis-a-vis care pleacă la muncă, te conversezi cordial cu vecinul de alături pe tema “plouă azi?”, apoi intri în casă şi începi să arunci un ochi peste titlurile zilei. În bucătărie te aşteaptă soţia cu micul dejun, copiii înşfacă în viteză pacheţelul cu mâncare şi o zbughesc la clasicul autobuz galben care-i transportă la şcoală. Tu termini de mâncat şi te îmbraci pentru a pleca la muncă. Asta e unul din modelele de familie la care visez.
Nu am de unde ştii dacă exact aşa e America cum am descris-o mai sus, nu am fost acolo ca să ştiu, dar îmi place să cred că există câteva asemănări între America din filme şi cea reală. Uneori e bine să mai şi visezi.
Osama bin Laden mort?
Însuşi Obama a anunţat.
“Justice has been done,” said the president in a dramatic late-night announcement at the White House.
Acuma fie vorba între noi, eu mă îndoiesc crunt că după atâta amar de ani tocmai acum l-au găsit şi l-au împuşcat. Şi chiar aşa, simplu, de către o echipă mică de soldaţi. Găsit într-o clădire în Pakistan păzit de DOI SOLDAŢI?! Say what? Doar doi inşi l-au păzit pe cel mai periculos om din lume, artizanul din spatele celui mai mare antentat care l-a văzut America şi lumea întreagă, geniul criminal despre care până nu demult nu se ştia nimic, decât zvonuri? Permiteţi-mi să fiu foarte sceptic. Nu cred că adevăratul bin Laden a fost cel killărit, arabii arată majoritatea la fel, probabil or fi omorât un tip care arată identic ca Osama, un locotenent de-al său probabil. Credeţi că bătrânul e prost, ăla şi-a asigurat demult libertatea, cu pe puţin 10 sosii plasate strategic în diverse zone ale globului.
Se apropie a 10 aniversare tristă a evenimenimentelor din 11 septembrie 2001, era binevenită iminenta moarte a liderului celei mai de temut organizaţii teroriste care a aruncat America într-un ocean de lacrimi.
Conform surselor, SUA deţine cadavrul. Se putea instrumenta foarte frumos presupusa moarte a sa. Totuşi, cred că Bush moare de ciudă că nu a reuşit el să-l “omoare”, şi-ar fi spălat toate păcatele.
Să dea Domnu’ să fie chiar adevăratul Osama mort, dar am mari dubii. S-au mai văzut destule conspiraţii mondiale.
Mai există visul american?
Un top 20 al celor mai mizerabile oraşe din State pe Forbes. Taxe mari, criminalitate şi şomaj în creştere, cam astea sunt principalele noţiuni negative prin care ai putea descrie Statele Unite de astăzi. Toată lumea vrea acolo, toată lumea ajunge acolo cu speranţa de mai bine, dar foarte puţini se realizează. America a ajuns un stat multi-naţionalist în adevăratul sens al cuvântului.
Multe naţionalităţi s-au stabilit acolo crezând că o dată ce au păşit pe teritoriu american l-au prins pe Dumnezeu de picior. Chinezi, români, bulgari, nemţi, englezi, islandezi, greci, turci, mexicani, etc. Toţi au năvălit practic în America crezând că se vor realiza peste noapte, vor fi angajaţi pe un post călduţ şi vor lua 2000 de bătrâne pe lună. La fel ca şi invazia românească în Spania şi Italia. Toţi s-au îmbătat cu iluzia că acolo e mai bine, oriunde e mai bine ca-n Romania (e adevărat, nu neg asta, dar odată ajuns acolo ai responsabilităţi mult mai mari), şi în nicio altă ţară nu ai siguranţa zilei de mâine. Oricând poate veni patronul şi să te arunce în stradă pentru că poate. Îl va durea fix în dos de tine, pentru el eşti doar un străin, o mână de lucru ieftină. Legile nu funcţionează decât dacă ai cetăţenie, iar de multe ori cetăţenii acelei ţări au prioritate la angajare. E foarte adevărat că lucrurile se schimbă radical când obţi cetăţenia, dar până atunci eşti doar o căpuşă pe spatele sistemului, doar o altă gură de hrănit a statului american, spaniol, italian. Greşesc?
Nicăieri nu-i mai bine ca-n ţara ta, bună, rea, cum e, e ţara ta şi eşti respectat în ţara ta pentru cine eşti şi nimeni nu te consideră mână de lucru ieftină.
De când în America de nord au venit cei din sud, parcă nici “ţara tuturor posibilităţilor” nu mai e cea fost odată. Parcă nu mai există acel vis american pe care vroiam cu toţii să-l trăim după ce vedeam câte un film. Mă înşel? Mai mocneşte în cineva visul american?

Noul rom nu mai este tricolor
Da, aţi auzit bine. Celebra noastră ciocolată autentică, rom tricolor, s-a rebranduit şi nu va mai purta steagul României ci, atenţie mare, al Americii. Cine a avut atâta minte încât să schimbe ambalajul celei mai bune şi renumite ciocolăţi româneşti. O imbecilitate mai mare ca asta nu am auzit demult. Nu ştiu ce inteligent a avut ideea asta, şi ce acţiune de marketing o mai fi şi asta, dar trebuie să fi fost scăpat în cap când a fost mic să propui una ca asta.
Prima dată când am văzut site-ul noulrom.ro am crezut că e o glumă sinistră, dar când am văzut spoturile video mi-am zis că ăştia chiar vor să demonteze brandul rom tricolor şi să-l asocieze cu “Ţara tuturor posibilităţilor”, America.
Înlocuirea steagului românesc cu cel american e cea mai mare greşeală. Nu, nu voi fi mai mândru când îl voi mânca, din contră, voi fi mai dezamăgit.
Acţiunea asta e ca şi cum am face noul hamburger cu mititeii româneşti.
Românii şi visul american
Cunosc două cazuri în care tineri cu vârste de puţin peste 25 de ani şi-au abandonat facultatea şi au plecat în Statele Unite. Au început facultatea şi după un an s-au trezit că nu are rost să o mai continue şi mai bine merg în State. Unul dintre ei era la Politehnică, o facultate bună totuşi ca să o laşi pentru aţi trăi visul american.
Sunt deja de câţiva ani acolo, amândoi, şi nu dau niciun semn că ar vrea să se întoarcă înapoi. “De ce să mă întorc în România, să fac ce… fără facultate şi să lucrez pe un salar de căcat”, e răspunsul care-l dau amândoi de fiecare dată când apropiaţii îi lovesc cu întrebarea, da’ când te întorci. Şi pe bună dreptate, de ce ai vrea să te întorci când câştigi acolo mult mai bine ca-n ţară? Nu există nimic bun aici pentru care să te întorci, în afară de familie, prieteni şi apropiaţi. Dar pentru asta, merită să vi, să stai o săptămână şi să pleci iar fiindcă în România nu-i de stat. Numai că faza asta nu merge pentru unii care au plecat în State ca imigrant, iar dacă se întorc în ţară înapoi nu mai pot merge. Şi uite aşa rămân acolo, trăind dintr-un salar mizerabil de vânzător la Mec sau şofer de TIR, dar cu un an de facultate la activ.
Mai am un vecin care trăieşte de câţiva ani buni în State, dar omul a plecat cu facultate. S-a însurat cu o americancă, a făcut doi copii, are un job bun şi acum se poate întoarce în ţară, la părinţi, când vrea muşchiul lui fără ca să stea cu emoţii că nu se mai poate întoarce. Altfel eşti văzut în State cu o facultate terminată.









