Un vis avut azi noapte m-a bulversat şi m-a făcut să-mi schimb total atitudinea faţă de implicarea în cazurile care necesită cu adevărat implicare, gen alea cu violenţă.

============================================================
Se făcea că în spatele blocului meu avea loc un concurs între nişte indivizi şi câinii lor care chinuiau de zor o mâţă, bine, vorba vine concurs, un fel de “al cui câine e mai tare” sună mai bine. Nu erau orice fel de câini, erau din ăia criminali, înfometaţi zile întregi şi hrăniţi numai cu carne crudă. Ştiţi voi la ce mă refer… Fiecare câine cu stăpânul lui cretin, adolescenţi, nu mai mult de 18-19 ani, rupţi de beţi. Mâţa, drogată şi ea din ce-mi aduc aminte, era în mijloc, fără nicio cale de scăpare. Cretinii nu şi-au asmuţit javrele pe mâţă din prima ci o tot ameţeau de cap, au preferat s-o sperie şi să-i aplice câte un şut din când în când. Am observat toată scena în timp ce mergeam după pită. Când mă întorc de la magazin, mă opresc pentru un moment şi mă uit la acţiunea celor 5 indivizi siniştri. Imediat mi s-a declanşat coarda sensibilă şi m-am hotărât să fac ceva, iar mie când mi se declanşează coarda sensibilă e vai ş-amar. Am pus pita pe capota unei maşini şi mă îndrept către indivizii amuzaţi de acţiunea lor tâmpă. Ei sunt cinci, eu sunt unul, de luat o iau dacă sar la bătaie, da’ tot apuc să dau şi io, îmi zic în gând. N-am nicio şansă să câştig, dar dacă sar la bătaie pe unul tot apuc să îl altoiesc bine. Iau două pietroaie de pe jos şi le bag în buzunar, în caz că-şi pun javrele pe mine să am cu ce să-i liniştesc. N-am eu fizic de musculos şi om care să inspire frică, dar dacă o iau nu stau pe gânduri şi dau şi io. Am pumni, am picioare şi ştiu să le folosesc, ba mai mult mai găsesc şi nişte pari pe jos. Nu mă las călcat în picioare de nişte retardei. Le strig de la distanţă, “ce faceţi, mă acolo…”, la care unul fără să stea pe gânduri începe să arunce cu sticle de bere după mine. Anunţ retragerea că sunt un pic în inferioritate. Mă feresc de prima, arunc cu primul bolovan, îl nimeresc pe unul în picior. Mă feresc şi de a doua sticlă şi mai fut un bolovan după ei – nimeresc un câine. Mâta fugise între timp. Nimeni nu s-a băgat să mă ajute, toţi stăteau la geamuri şi priveau şocanta scenă, parcă asistau la o piesă de teatru. De a treia sticlă nu m-am putut feri şi mi s-a spart pe spate… Şi de aici visul s-a rupt. Am reuşit să înţeleg de ce filmul Inception e văzut ca o chestie reală. (Dacă ţi se întâmplă ceva în vis, de exemplu eşti împuşcat, te loveşte maşina sau eşti rănit, atunci te trezeşti automat. Practic, ca să te trezeşti trebuie să faci în vis ceva care să-ţi, mă scuzaţi de expresie, aducă moartea). Cam ăsta a fost visul, acum să trecem la realitate.
============================================================
Cam asta a fost preţul pe care l-am plătit datorită încercării de a mă implica într-o, hai să nu-i zicem altercaţie că e mult spus, mai mult o treabă murdară. În vis m-am simţit justiţiar, am vrut să fac ceva, să opresc masacrul, violenţa, dar singur e greu. Şi aici e marea problemă la români. De fiecare dată când are loc o altercaţie în stradă nimeni nu se bagă, toţi preferă să stea pe margine sau să treacă nepăsători pe lângă persoana, ori animalul aflat în suferinţă. Suferim grav la capitolul implicare. Ne implicăm doar în lucrurile care ne convin şi din care putem beneficia de ceva, în alea care sunt în centrul atenţiei, la modă. Ca dovadă că singurul proiect în care s-au implicat peste 20.000 de oameni este unul cosmetizat intens de media (Let’s do it…) Puţini mai aleg să mai facă voluntariat pentru că din asta nu iese bani.

Vezi pe stradă o altercaţie între doi beţivi de exemplu, care e primul gând care-ţi trece prin minte? Să treci mai departe sau să-i desparţi? Sau asişti la un caz tipic de maltratare a unui copil sau animal, care-i primul gând care-ţi trece prin inteligenţă? Asta-i problema! Nimeni nu se mai implică în astfel de cazuri cu violenţă. De ce? De frică? Hai să fim serioşi. Aţi văzut filmuleţul acela în care un hoţ şi-o ia de la toată lumea din jur, pe stradă, pentru că a furat poşeta unei femei. E cel mai elocvent caz care demonstreză că “unde-s mulţi puterea creşte” şi demonstrează clar ce înseamnă spiritul civic.

La violenţă să răspunzi cu violenţă, zice o vorbă veche din popor.

Câte cazuri aţi auzit în care un beţiv notoriu îşi rupe cu bătaia soţia şi copii zilnic. Toţi vecinii le plâng de milă copiilor şi femeii, televiziunile fac rating pe tema asta săptămâni întregi, da’ nimeni nu ar ridca un deget să-i ajute. Şi dacă un amărât de beţiv care abia se ţine pe picioare poate face faţă la vreo 4-5 bărbaţi las-o-n pulă bicicletă. Nu zic să se bage femeile să-l oprească, dar mă surprinde câţi bărbaţi se ascund după fusta nevestii şi strigă după ajutor. Băi, voi ce sunteţi, bărbaţi sau cârpe. Începând de astăzi io aleg să nu mai privesc nepăsător la violenţă. Mă bag, şi de ştiu c-o iau, ceea ce e foarte posibil, dar măcar ştiu că am încercat să ajut. Nu am io fizic de luptător, dar ştiţi cum îi vorba aia, “nu ne temem de jandarmi până sînt bote şi pari”. De poliţie n-am ce să zic pentru că sunt total depăşiţi de situaţie, la cazurile de violenţă mă refer. Dacă ridică unul mai bine făcut vocea, capul de cretă se sperie şi îi cheamă pe băieţii ăia musculoşi cu măşti de la DSPIR care ştiu cum se tratează situaţia. La prima ieşire nervoasă, violentul se află în secunda doi pe burtă cu mâine la spate.

Apropo, oare unde mi-am pus bâta de baseball? În caz de nevoie. :-)

PS: La subiectul ăsta vă dau temă pentru acasă. Gândiţi-vă dacă aţi fi dispuşi să vă implicaţi voluntar într-o acţiune de violenţă pentru a ajuta victima? Valabil şi pentru animale. Dacă aţi vedea un ins chinuind un câine sau o pisică aţi sări în ajutorul animalului? Răspundeţi-mi în comentarii.