Tag Archives: aberatii
Frânturi dintr-un univers paralel
- Ţi-am zis să ne grăbim, dar tu nu, că-ţi arde de prostii. Uite, acum vine poliţia, îmi spui şi mie cum scăpăm de aici?
- Stai liniştit, ieşim pe uşa din spate şi ne facem nevăzuţi, ca-ntotdeauna. Ai încredere în mine, la fel cum ai avut şi în Barcelona.
- În Barcelona a fost noroc chior, aici suntem în Berlin, dacă ne prind nemţii am pus-o, cu ăştia nu-i de joacă…
- Hai, ia sacii ăia doi, eu îi iau pe ăştia doi şi să o ştergem de aici.
Peste două ore.
- Ţi-am zis, frate, că scăpăm cu bine şi din asta? Nu mai crezut, aşa-i?
- Normal că nu te-am crezut, tu eşti nebun, ţie îţi ardea s-o combini pe bruneta aia de la ghişeu, care aproape că făcea pe ea de frică când îi treceai pistolul prin faţă… era cât pe aici să o mierlim iar din cauza ta.
- Ce să fac, frate, dacă sunt mort după femei, cum văd câte una, nu mai pot să judec normal. Dar hai că am scăpat, ia zi, când e următoarea spargere şi unde?
- Următoarea e la o bancă în Suedia, nu ştiu acum cum se numeşte, dar abia peste vreo două luni, că trebuie să mă relaxez şi eu niţel. Mâine iau avionul spre Maldives. Tu vezi-ţi de viaţă, relaxează-te şi tu, că te caut eu când urmează să dăm lovitura. Până atunci, ţine capul jos şi nu ieşi prea mult în evidenţă.
- Am înţeles. Hai că ne vedem peste două luni. Plec şi eu în Bora-Bora, am auzit că-i mai linişte în perioada asta a anului.
Peste 4 luni.
- Ceva îmi spune că nu a fost o idee bună să dăm lovitura aia de la banca aia din Suedia când la restaurantul de lângă era reuniunea agenţilor FBI…
- Zău, zi să mori tu!, ce te-a făcut să tragi concluzia asta? Hainele astea portocalii pe care le avem pe noi acum sau mâncarea asta jenantă pe care o servim alături de alţi indivizi ajunşi aici pentru fapte de bune purtare? Suntem într-o închisoare de maxima siguranţă din Mexic, normal că n-a fost o idee bună, dar aşa e când am avut încredere în tine. Ştiam eu că dacă mă iau după tine tot timpul, nu voi ajunge bine şi într-o zi o s-o mierlesc. Poftim, am dat lovitura la banca aia cu “vreo 100 de moşi foşti agenţi FBI şi toţi trecuţi de 50 ani”. Uite unde ne-a adus, geniule!
- …
- A fost ultima lovitură pe care am dat-o cu tine. Când ieşim de aici, vreau să uiţi de existenţa mea. Eşti pe cont propriu.
Sindromul zilei de luni
Conform unui studiu neoficial realizat de mine, am ajuns la concluzia că 95% dintre cei angajaţi în câmpul muncii cu program fix suferă de sindromul zilei de luni şi am un mesaj pentru ei: “Fraţilor, vă rog, încetaţi să-mi aduceţi aminte LA FIECARE ÎNCEPUT DE SĂPTĂMÂNĂ că e din nou luni, am şi eu un nenorocit de calendar care îmi spune în ce zi ne aflăm. Mulţumesc”. Pe scurt, unii se simt oarecum datori să-ţi readucă aminte la fiecare început de săptămână că e din nou luni. În special pe reţelele sociale se întâmplă acest lucru, undeva altundeva. Pe facebook găseşti statusuri de genul “iar e luni, unde-i weekend-ul, e luni, luni, luni, luni”. Pe twitter idem. Ziua de luni a devenit un fel de sindrom privit cu repulsie, hai să nu-i zic o boală că sună urât, dar a ajuns să fie privită ca o zi groaznică, ziua în care toată lumea se întoarce la muncă după două zile de leneveală în weekend şi stat tolăniţi în fotoliu cu telecomanda în mână. Ştiu că e greu să munceşti, vorba aia, şi să te caci e greu, dar din păcate posturile de director sunt cam ocupate toate şi încă nu s-a creat programul acela de muncă perfect: cu o zi de muncă şi şase de pauză într-o săptămână, aşa că n-aveţi încotro. Şi eu am muncit la fel ca voi, şi eu m-am trezit la 7 ca să ajung pe 8 la servici, ştiu cum e, been there, done that, dar nu m-am lamentat niciodată la gândul că am început o nouă săptămână. Pur şi simplu, mi-am văzut de treabă şi am privit începutul de săptămână cu entuziasm şi foarte optimist.
Când apare câte unul sau una cu o replică pe măsura inteligenţei, ceva de genul cu “…iar e luni”, îmi vine să-i zic: “serios, să mori tu că-i luni? să ştii că nu ştiam ce zi e dacă nu veneai tu să-mi zici, am noroc cu tine că mă ajuţi să nu pierd noţiunea zilelor”, dar mă abţin că nu vreau să mă cert cu nimeni. Pana mea, nu v-aţi săturat să repetaţi aceeaşi placă cu ziua de luni la fiecare început de săptămână?
Cum să agăţi simplu şi eficient o intelectuală?
Dacă te-ai săturat să agăţi absolvente de ISE sau Spiru care ştiu carte cât femeia de servici din Iulius Mall şi au trecut prin facultate ca diva prin Obseşăn za clab, atunci e timpul să încerci să ridici ştacheta şi să treci la următorul nivel – intelectualele. Nu te speria Pe astea le recunoşti uşor, unele-s cu ochelari, altele-s fără, mereu cu ghiozdănelul în spate şi un dosar sau o cărticică ţinută strâns la piept. Fără farduri, parfumuri, vestimentaţie decentă, de şcolăriţă cu planuri de viitor. Nu fumează, nu consumă alcool şi devreme acasă.
Itinerariul unei intelectuale e acelaşi în fiecare zi: camin – scoala – biblioteca – cantina – camin. Deci primul lucru pe care trebuie să îl faci este să reperezi unde e biblioteca, cantina şi căminul. Foarte rar o găseşti într-o cafenea, iar când se întâmplă asta, cartea nu-i cade din mână, probabil una de beletristică, că astea-s din alea grele cu multe enigme. Când apare într-un club e probabil ceva sărbătoare sau chiar ziua ei de naştere, dar nu te baza pe acest aspect, prezenţa ei într-un club se iveşte o dată pe an.
Ţine minte, îi plac enigmele, surprinde-o cu ceva greu care să-i solicite mintea şi să te perceapă ca un om deştept. E singura ta soluţie, altfel nu ai nicio şansă. Dacă ştii cine a luat campionatul la fotbal în sezonul trecut, cine a fost golgeter acum doi ani şi cine a dat celebrul autogol pe Bernabeu, nu înseamnă că eşti deştept de puţi.
Bun, să presupunem că ai reperat o intelectuală în parc pe o bancă, citind concentrată dintr-o carte cu copertă frumos colorată. Ce faci? Primul lucru este să te bagi în seamă cu ea. Aşează-te liniştit pe bancă lângă ea, sub pretextul că ai un mail de trimis de pe telefon, un status de scris pe facebook, ceva important de făcut pe telefon oricum, în aşa fel dai impresia că eşti un om ocupat şi foarte căutat. Înainte să te aşezi nu uita să întrebi dacă e liber, bă, unde ţi-s manierele, porcule? Nu te aşeza ca boul, că poate fata mai aşteaptă pe cineva.
După ce ai prins loc pe bancă, fă-te că vorbeşti la telefon şi zici, “stau pe o bancă, trimit un mail şi mă bucur de linişte, dar ştii ce ar merge acum, niste muzica clasica, un Bach, un Mozart sau Brahms”, dar cât să te audă şi ea. În aşa fel îi dai impresia că eşti un om citit, cult şi intelectual. Objective completed.
Încearcă să afli ce citeşte apoi foloseşte informaţia asta în avantajul tău. Cu ce replică o poţi surprinde: “o carte de exceptie citeşti tu acolo, are un fir narativ magnific. Pe mine m-a surprins foarte mult incipitul, iar finalul este unul neaşteptat din punctul meu de vedere”. Atenţie ce zici pentru că rişti să te domine dacă intri pe un subiect tabu ori pe care tu nu îl stăpâneşti foarte bine. Alege un topic din care să poţi extrage minim 10 argumente solide şi plauzibile. Musai să te dai intelectual în faţa ei pentru că altfel ai intrat în gura lupului. Surprinde-o cu inteligenţa ta, chiar dacă ea în realitate există în concentraţie de 2% (de inteligenţă zic). Pune-o pe gânduri, dă-i replici subtile şi grele, nu te lasă dominat!
Mai surprinde-o şi cu replica: “Vai, dar ce semeni cu Claudia Schiffer în filmul acela, nu mai ştiu cum se numeşte, îmi scapă titlul”, şi ai câştigat-o de partea ta.
Vorba cuiva, există doar 50% şanse să fi dezamăgit.
PS: Când începe o nouă ediţie de lecturi urbane?
Nicăieri nu-i mai bine decât în patul tău şi in buda proprie
Am dormit în cei 22 de ani de existenţă pe Terra în multe paturi, prin hoteluri, pe la preteni, prin tabere, in tren, dar pot spune cu mâna pe inimă că nicăieri nu-i mai bine decât în patul tău de acasă. Senzaţia aia ciudată pe care o simţi când îţi marchezi teritoriul într-un alt pat, ca să zic aşa, cand te afli intr-un loc strain, dispare automat când simţi patul tău sub fese, cearceaful tău pe care inca se mai simte mirosul de la berea varsata când te uitai la un meci, perna ta mare, simţi că eşti unde trebuie, acasă, în siguranţă. Mă rog, în siguranţă te poţi simţi şi în alt pat, dar nu mai ai acel disconfort pe care îl ai când dormi în deplasare. Indiferent că dormi la bunica, la fratele, sora, prietena, soacra sau un tovarăş, disconfortul tot e acolo, oricât de mult ai încerca să o dai cotită că te simţi bine si stai comod, o mică parte din tine tot se va simţi un pic stingher ca nu esti la locul tau.
La fel pot spune şi despre budă. Nicăieri nu-i mai bine să-ţi faci nevoile decât în propria budă, pe care o recunoşti şi cu ochii închişi, pe când dacă eşti nevoit să te uşurezi în deplasare trebuie să ai grijă să nu picuri pe lângă, să laşi capacul jos că nu eşti la tine acasă unde îţi permiţi, să nu dărâmi ceva, să nu te împiedici de covoraşul de baie şi câte şi mai câte, adică să nu te faci singur de râs şi să ţi se zică în faţă cât eşti de needucat şi prost crescut că-i nasol pentru tine. Fiecare îşi cunoaşte buda proprie mai mult decât oricare alta, îi ştie toate secretele.
