Sunt un blogger trist. Mi-am dat seama de acest lucru săptămâna trecută, iar motivul este că în aproape 3 ani de blogging nu m-am remarcat cu nimic, nu tu un scandal (luaţi-o ca pe o glumă), nu tu un proiect mega-mondial care să rupă gura târgului, nu tu o participare la un eveniment blogosferic, absolut nimic care să mă aducă pe culmile zelistului. Fără tehnici care să mă ducă pe primele pagini în google pe diverse căutări, fără bolduri pe cuvinte cheie, fără posturi geniale care să fie remarcate.

De aproape 3 ani de când scriu pe un blog (se împlinesc 3 ani luna viitoare) nu am ieşit cu nimic în evidenţă. Şi asta începe să mă pună pe gânduri. Serios vorbesc, chiar am început să mă gândesc dacă mai merită sau nu să ţin un blog dacă însemnările mele sunt personale şi lipsite de noimă. Una dintre legile nescrise ale blogosferei zice cam aşa: “Ţii un blog doar dacă ai într-adevăr ceva de zis”. Îndoielile mele privind acest lucru încep să prindă contur. Nu prea cred că am ceva de zis, cel puţin nu atât încât să trebuiască să scriu pe blog.

Până acum majoritatea subiectelor abordate au fost personale. Am scris de plăcere, am încercat să-mi expun punctul de vedere cât mai clar şi precis, poate că uneori am deranjat cu gândirea mea pe unii, asta e, fiecare cu părerea lui, dar acest lucru nu mai poate continua. Ori fac ceva cum trebuie, ori mai bine-mi văd de treabă şi fac ceea ce mă pricep mai bine. Cititori fideli nu prea am, cred că pot să-i număr pe degetele de la o mână, deci nu o să-mi simtă nimeni lipsa. E drept că nu prea m-am ocupat cum trebuie de promovarea blogului, e şi asta o scuză.

Nu sunt legat de blog printr-un cordon ombilical, aşa că zilele astea o să mă decid ce fac cu blogul, continui să scriu la fel, îmi schimb stilul de abordare a subiectelor, mă axez pe un subiect de care să scriu cu plăcere sau pur şi simplu voi părăsi definitiv blogosfera şi-mi voi vedea de viaţă în continuare. Nimeni nu s-a născut blogger, la fel cum nu toată lumea s-a născut cu darul de a scrie.