ȘMENÁR, -Ă, șmenari, -e, s.m. și f., adj. 1. S.m. Escroc, autorul unei înșelăciuni, mai ales la schimbul ilegal de valută; bișnițar. 2. S.m. și f. (arg.) Șmecher, descurcăreț. Șmenarii și șmenarele din cartier.

baștan, baștani s.m. om bogat și influent; om de afaceri.

Era o vreme în care unii dintre ăştia mai tineri se credeau jupâni, baştani, mahări sau şmenari. Cât era ziua de lungă aceştia făceau legea prin cartierul unde-şi duceau traiul lor mizer. Majoritatea dintre indivizii care-şi zicea şmenar sau baştan ducea un trai îngrozitor. Era rupt în cur de sărac, n-avea bani să se pişe în centru, dar el era jupân, mare mahăr, baştan de baştan, şmenarul şmenarilor în perimetrul cartierului său. Dacă se întâmpla să meargă într-un alt cartier era un mieluşel tăcut, pus la respect de alţi jupâni, şmenari, baştani în cartierul lor. Fiecare făcea legea în cartierul său, în felul său, nici unul nu avea tupeul să facă, mă scuzaţi, pula mare în cartierul altuia. Toţi erau mucles când pătrundeau pe teren rival. Doar când mergeau în haită pe terenul rival săreau scântei şi se lăsa cu sânge.

Jupânul este tipul acela care se crede şmecher şi are impresia că totul i se cuvine. Tipul acela care e sărac lipit, trăieşte din salarul minim pe economie al lui taicăsu şi merge la şcoală pentru a face rost de bani de la tocilari pe care să-i dea ulterior pe ţigări, nicidecum să pună mâna pe carte să se prindă ceva de el. Şcoala e pentru fraieri, cetitul e grele şi cultura e inutilă. De ce să înveţi când poţi să fraiereşti şi să profiţi de pe urma celor slabi? Cam aşa gândeşte jupânul, sau mă rog, a gândit. Că n-am mai auzit demult folosit termenii aceştia şi nici n-am auzit de astfel de personaje vorbindu-se. Cartierul Mănăştur din Cluj era campion într-o vreme la capitolul ăsta, la mulţi şmecheraşi de cartier pe metru pătrat. Cred că s-au cam evaporat şi de acolo. Or fi pe la cules de căpşuni prin Spania, la ăştia mari mă refer, că puleţi din ăştia mici bătuţi de soartă există oriunde.

Acum toţi se numesc cocălari. Nu ei îşi spun aşa, ci alţii le atribuie eticheta de cocălar, fără voia lor evident. Ei nu au nevoie să-şi spună cumva, ei se ştiu între ei, se recunosc, au un salut specific, o vestimentaţie specifică, atitudine la fel. Se salută cu “Ce faci, coae?” Se îmbracă cu haine strălucitoare, imitaţii de D&G, Naic sau Cavali. Atitudine de gherţoi, limbaj de mahala, spirit de turmă. Cam astea sunt caractiristicile principale ale celui supranumit: cocălarus supremus.

N-am mai auzit demult de bande de cartier puse pe scandal, o fi şi din cauza că trăiesc într-un cartier unde nu se întâmplă nimic ever, sau se mai dă pe la şcoală în ziua de azi şi de-aia nu mai există, sau, după cum ziceam, or fi dând cu mătura şi târnăcopul prin Italia.

Se mai crede cineva jupân, başan, mahăr, şmenar sau şmecher, sau criza e prea mare ca să-ţi mai permiţi luxul să stai şi să freci belengherul?! Eu nu cred.