Sa ne fie de bine

Dragi studenţi,

Cu tristeţe în suflet vă spun că vacanţa noastră dragă s-a încheiat. 3 luni s-au scurs pe lângă noi cu viteza sunetului. Aş zice acum că 3 luni sunt prea puţine pentru o vacanţă, dar m-aş alătura şi eu celor câteva sute de mii de elevi/studenţi care spun asta în fiecare an. Aşa că mă rezum doar la a spune că în 3 luni de libertate am făcut tot ce ne-a poftit inima. Ne-am odihnit, am fost prin ţări străine, la mare, la soare, la munte, oriunde am vrut, fiecare după posibilităţi normal. Să ne fie de bine. Vacanţă, vacanţă, dar trebuie să trecem şi la lucruri mai serioase, nu? Anul universitar tocmai a început. Unii dintre noi suntem boboci de anul I, alţii au ajuns până într-un an terminal sau chiar la master. Ideea e că toţi suntem în aceeaşi oală a studenţiei şi asta ar trebui să ne bucure, pentru că suntem la câţiva paşi de a da ochii cu viaţa adevărată, cea trăită pe propria piele. Cea în care vom trăi pe barba noastră.

Încă câteva zile şi se va definitiva totul, orar, grupe. De săptămâna viitoare intrăm în pită, cum zice românu’. La foc automat, cum zice americanu’.

Baftă tuturor studenţilor români
Vasile Manu, anul II, Fac. de Automatică şi Calculatoare – Univ. Tehnică – Cluj-Napoca
Doamne ajută!

3 comentarii

  1. punKreas says:

    Pardon!
    4 luni de vacanta … in care m-am plictisit ingrozitor.
    D-abia acum o sa inceapa distractia ;)

    ReplyReply
  2. VasileM says:

    cum 4 luni ma? :)) vacanta din sesiune nu se pune.

    ReplyReply
  3. punKreas says:

    Eu am terminat sesiunea la inceputul lui iunie. Si din cauza faptului ca nu am avut restante, am trait 4 luni de vacanta intense :|

    ReplyReply

Lasa un comentariu

Inainte de posta un comentariu trebuie sa ai in vedere urmatoarele:

  • Fara comentarii monosilabice
  • Daca ai de gand sa ma injuri, nu ti-ai gasit locul potrivit
  • Nu ma spama. Comentariile care contin link-uri catre site-uri dubioase se vor sterge
  • Foloseste un limbaj decent si corect dpdv gramatical.

    Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.

  • Spaţiu de susţinere gratuită


    Powered by WordPress | Designed by: wordpress themes free | Thanks to Find Free WordPress Themes, wordpress themes 2012 and WordPress Themes
    e-advertising - www.articole-sponsorizate.ro