A trecut noaptea de infern de la cumpăna dintre ani, noaptea de cântec-joc-și-voie-bună. Am întâmpinat noul an la un restaurant de patru stele din Cluj, într-un cadru festiv. Încep prin a vă da un sfat: nu mergeți la petreceri festive de revelion la restaurante fără prieten/ă. O să vă simțiți foarte foarte nașpa. Dar nu asta a contat, căci petrecerea în sine nu mi-a plăcut deloc. Pe lângă faptul că în jurul meu roiau numai oameni necunoscuți, unii dintre ei trecuți de prima tinerețe, mai erau și din ăștia de 30+ ani, cu care, fie vorba între noi, n-ai ce discuta. Ei au discuțiilor lor, ei se înțeleg bine cu cei din generația lor, discuții despre căsnicie, nunta, copii, etc. Nu că aș fi avut ce să vorbesc cu ei, doar că eu nu sunt genul de persoană care să se simtă bine pintre necunoscuți. Nu pot să stau sau să petrec alături de oameni cu care nu am avut nicio tangență niciodată și nu am legat niciodată două cuvinte. Eu mi-s mai timid de felul meu, și nah, dar nu ăsta e subiectul de care discut. Ideea e că nu m-am simțit deloc în largul meu la petrecerea asta, dacă pot să-i zic petrecere, deși unii s-au distrat de minune.

Și pe lângă toate astea, mâncarea a fost din aia de milionari excentrici, gen icre negre în ouă de prepeliță, icre roșii, unt de arahide, creier în aspic, friptură cu miez dulce, un pește foarte dubios. E drept că nu mănânc icre negre sau roșii în fiecare zi, dar chiar nu mă dau în vânt după asemenea delicatesuri. Nu aș da câteva sute de mii pentru niște icre, doar că sunt negre sau roșii, și de aș fi fost milionar. Și friptura cu miez dulce, ce dracu de mâncare mai e și asta? De când carnea a devenit un desert?! Zău că nu știu cum s-au putut obișnui oamenii de bani gata cu astfel de bucate alese. Ok, nu mai continui cu mâncarea că m-am scârbit destul de delicatesurile astea de fitzoși. Eu am mai gustat astfel de preparate înainte și știam la ce să mă aștept, dar cei cu care am fost n-au fost prea încântați de meniu.

pestele dubios...

Și pentru că în tot răul trebuie să existe și un bine, norocul nostru a fost că băutura era no limit. Ceea ce m-a adus față în față cu câțiva monștrii sacrii, printre care Jack Daniels și Ballantines. Mi-am făcut norma la whisky. Am zis că dacă tot e fără limită, de ce să nu ne ungem gâtlejele cu aceste “siropuri” sfinte.

Un bilet de tombola era 40 de lei, deci vă dați seama ce înghesuială a fost.

Per ansamblu n-a fost dracul așa de negru precum pare. A fost o experiență pe care n-aș mai repeta-o a doua oară.

pacat ca barul asta nu a fost inclus in meniu. tare as fi gustat cate ceva de pe acolo :)

Acum să vedem care e următoarea mișcare, pentru că anul abia a început.