Ghid practic: De evitat când pui poze pe net

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu când urc poze cu mine pe interneţi mă gândesc de două ori înainte de a da upload. Poate şi de asta nu am foarte multe poze pe facebook. Nu sunt genul care să-şi pună douăjde mii de poze în diverse ipostaze, mai mult sau mai puţin jenante şi amuzante. Am schiţat cinci idei în acest sens, de evitat, zic eu, când ai de gând să urci poze cu tine pe www.

1. Persoanele care intră în cadru – când vă faceţi o poză, mare atenţie să nu vă intre cineva în cadru, uitaţi-vă în stânga şi-n dreapta înainte să apăsaţi pe buton, să nu surprindeţi pe cineva într-o ipostază jenantă. Nu prea dă bine când apare bunica, mămica sau tăticu’ în poză. Degeaba pozezi  tu ca o divă dacă apare mă-ta în halat de baie sau pijama în spatele tău fără să vrea, ţi-a stricat dracului poza şi toată atenţia s-a mutat pe ea, iar comentariile de la poza respectivă vor fi glume şi hăhăieli despre prezenţa ei în cadru. Iar biata femeie nu cred că ar fi de acord s-o dai pe internet în capot de baie.

2. Poze la beţie şi în timp ce te strâmbi – Înţeleg că e distractiv să te vezi a doua zi în pozele de la vreo petrecere cu o seară înainte, mai ales când nu-ţi mai aduci aminte o iotă din ce ai făcut, dar pentru numele lui Dumnezeu, încercaţi să evitaţi să mai puneţi poze în care sunteţi alcoolizaţi de nu mai ştiţi de voi şi vă strâmbaţi la cameră că nu impresionaţi pe nimeni. Zău. Dacă vreţi să arătaţi ce viaţă socială duceţi şi cum ştiţi să vă distraţi, ok, măcar faceţi o selecţie a pozelor în care apăreţi cât de cât decent, iar restul păstraţi-le pentru voi. Nimeni nu e curios, dau un exemplu aleator, cum aţi făcut baie în mare la 2 noapte în cocoşelul gol sau cât de transpiraţi eraţi la 4 dimineaţa în club cu câteva pahare de vodka la bord. Pentru că ştim cu toţii cum arătăm în poze dimineaţa în club, cu un ochi deschis şi altul închis, gen.

3. Gândiţi-vă că pozele astea rămân acolo şi foarte multă lume are acces la ele, inclusiv un viitor angajator poate. Majoritatea patronilor din zilele noastre au o prezenţă constantă pe facebook şi sunt convins că fiecare face un research pe un viitor angajat. Eu, dacă aş fi patron, aş face, pentru că vreau să văd cu ce fel de oameni urmează să lucrez. Nu ştiu zău ce impresie îşi va face un patron când va vedea toate pozele alea caraghioase care pe tine şi prietenii tăi te amuză în care apari într-o ipostază uşor ciudată şi puţin cam jenantă, dar înclin să cred că nu una bună.

4. Atenţie la stricăciuni şi dezordine - Am tot observat că foarte mulţi au poze cu hainele aruncate pe pat sau cu micile defecţiuni din apartament la vedere. Probabil sunt eu prea perfecţionist, dar sincer să fiu nu prea îmi convine să vadă lumea cât de dezordonat sunt – nu e un motiv de laudă acest lucru.

5. NU vă mai afişaţi interioarele corpului pe internet. Băieţi şi fete, nu vă mai pozaţi la bustul gol şi puneţi poze pe net. Înţeleg că suferiţi de lipsă de atenţie, de multe ori şi de lipsă de altceva, dar nu vreau să folosesc vulgarităţi aici.

Nu vă zic chestiile astea cu răutate şi nici să mă aflu în treabă, sunt doar nişte simple idei de bun simţ venite de la un om raţional, dar în final, aşa cum am spus şi la început, fiecare e stăpân pe profilul lui şi face ce vrea cu el.


O altfel de invitaţie la botez

Tovarăşul şi cititorul meu fidel din Câmpia Turzii, cel care mai şi comentează pe aici din când în când sub numele de Flying, îşi botează comoara vieţii lui, căruia îi doresc încă o dată şi pe această cale, adică pe blog, să-i trăiască, să fie sănătoasă şi să se bucure de ea.

Îmi zice omul ieri, hai să-ţi dau ceva la care să te uiţi, şi îmi dă link către filmuleţul de mai jos, care e de fapt invitaţia la botezul ei, să zic ce cred despre ea. Sincer, mi-a plăcut, iar oricât de mult nu îmi prea plac mie copiii, când am făcut filmarea asta m-a mişcat puţin, m-a emoţionat teribil, făcându-mă parcă să derulez timpul mai repede până la momentul când am şi eu o mică fiinţă din asta în braţe.

Mi se pare firesc ca totul începe să se deruleze online, chiar şi o invitaţie la un botez. Suntem în secolul 21 totuşi, numit şi secolul vitezei, al tehnologiei, totul e online. Dar cel mai mult îmi place ideea în sine de a filma un moment important din viaţa copilului tău, pentru că, filmarea rămâne, nu se pierde, filmarea e ceva la care să te uiţi peste vreo 20-30 ani la reuniunile în familie de sărbători, o filmare face cât un întreg album de fotografii. Moment kodak. Priceless.


Predestinat a fi un neîndemânatic

În fiecare an, lună, săptămână şi chiar zi mi se confirmă că am o problemă de neîndemânare, fapt care mă face să cred că am fost predestinat să fiu neîndemânatic pe vecie. Nu ştiu dacă voi reuşi vreodată să scap de “boala” asta, dar ştiu sigur că viaţa m-a pus la grea încercare când mi-a dat-o. De-a lungul celor 23 de ani de existenţă mi-am creat un renume negativ de tipul-care-pe-ce-pune-mâna-îi-mort: am spart câteva bibelouri la viaţa mea, destule pahare la care le-am pierdut şirul şi diverse alte chestii mici din sticlă despre care nu-mi aduc aminte acum. Fără nici cea mai mică intenţie, fireşte, doar nu sunt atât de tâmpit încât să sparg lucruri intenţionat, de distracţie. Nu am chiar asemenea plăceri.

Mi-am scăpat un telefon în WC o dată – n-a mai funcţional la fel de atunci. Acelaşi telefon l-am scăpat într-o găleată plină cu apă – cu greu a fost resuscitat. Noroc că era un nokia clasic, vechi, că altfel şi acum aş fi plâns după el dacă era smartphone.

Marea problemă la mine este că, atunci când iau ceva în mână există 90% şanse să nu-l pun la loc întreg. Nu-i vina mea, ăsta-s eu, ce pot să fac? Cu toate că încerc să fiu foarte focusat pe cum umblu cu sticlăria de prin casă, tot se întâmplă câteodată inevitabilul ca într-o fracţiune de secundă să rezolv ceva. Când şterg praful la mine în cameră, fiindcă eu sunt aşa mai harnic de felul meu, trebuie să fiu ultra-mega-atent cum umblu cu lucrurile de pe rafturi ca să nu le împrăştii într-o mie de bucăţele pe parchet. Atunci când eşti păţit, ai mai multă grijă data viitoare – exact ca-n viaţă, dacă o dată ai făcut-o o trăznaie, a doua oară eşti mult mai atent să nu o repeţi. Câteodată îţi iese, câteodată eşuezi şi sfârşeşti cu mătura şi făraşul în mână strângând cioburile.

Oare mă voi vindeca vreodată?


Clujenii au decis bine încă o dată

Un sondaj de opinie de pe Ştiri de Cluj m-a făcut să zâmbesc când am văzut rezultatele afişate. La întrebarea ce televiziune locală urmăriţi cel mai des, mare parte dintre clujeni au ales varianta nici una, fiind şi opţiunea mea de altfel, dovadă că oamenii nu prea par interesaţi să urmărească o televiziune locală.

Acum, nu zic că toţi clujenii ar fi votat la fel, dar e un început bun de a vedea care dintre cele şapte posturi sunt cele mai urmărite. Sunt convins că varianta cu “nici una” ar fi îmbrăţişată de majoritatea clujenilor.

Mie unul nici măcar o televiziune naţională nu-mi mai prezintă prea mare interes, darămite una locală. Ce să văd la un post local? Ştiri din oraş, eu sunt tânăr, am net şi ştiu să-l folosesc, mi-e destul pentru informarea cu ce se mai întâmplă prin urbe :). Nici măcar mult trâmbiţatul şi lăudatul Transilvania Live, lansat de curând, nu mă încântă cu programul şi poate dacă n-ar fi pe canalul 38 la mine, l-aş fi urmărit mai des, cu toate că mare parte din program este format din talk-show-uri politice, care nu fac decât să mai mestece o dată subiectele politice discutate şi rediscutate la nesfârşit de posturile naţionale, adăugându-le o garnitură de subiecte politice cu iz local.

Antena 1 Cluj şi Alpha tv nici nu ştiam că mai există, de Transilvania Channel şi Someş TV habar nu aveam, iar pe TVR Cluj nu cred că am stat niciodată mai mult de două minute. Pe Realitatea Cluj ce mai stăteam, foarte rar ce-i drept, dar îl urmăream mai des decât toate la un loc, dar asta nu înseamnă că sunt fan.

Cum nu toţi au acces la internet, trebuie să existe şi o cale de informare pentru ei, deci e bine că există concurenţă pe un segment mic cum e televiziunea locală care păleşte în faţa online-ului.

Păcat că sondajul ăsta n-a fost întreprins de IRES, îţi dai seama ce rezultate ar fi arătat :)).


Frumuseţea şi nebunia surfing-ului

Am un respect deosebit pentru oamenii care se dedică pasiunii lor, oricare ar fi aceea, fie că e alpinismul, parapantismul, patinaj, ski nautic şi surfing. Normal, mai sunt şi altele, nu le enumerăm pe toate.

Surferii mi se par cei mai plini de adrenalină şi de curaj, nu că restul n-ar fi, nu mă înţelegeţi greşit, dar să călăreşti un val de cinci-şase metri chiar nu mi se pare o activitate pe care oricine să fie capabil să o facă într-o după amiază. Trebuie să fi puţin dereglat la minte, dar nu în sensul de dus cu pluta sau genul de om internat la zâmbilici, să te aventurezi în largul mării/oceanului când apa e obraznică, ca să zic aşa, dar când eşti dedicat unui hobby nu mai ţi cont de limite şi bariere.

Ceea ce face tipul din filmarea de mai jos e un exces de nebunie curată, dar e genul acela de nebunie frumoasă la care ne uităm cu admiraţie. Am urmărit de câteva ori filmuleţul şi de fiecare dată nu m-am putut abţine să mă minunez de curajul pe care îl poate avea acest om, lucru care m-a făcut să încerc să mă văd pe mine în locul lui, adică io să fiu pe placa aia luptându-mă cu valul fioros. Fireşte, am sfârşit prin a-mi declara că, nici plătit cu de trei ori greutatea mea în aur şi nu m-aş urca pe o placă de surf. Cine are îndeajuns de mult curaj ca să o facă, are toată stima şi respectul din partea mea, dar eu prefer să admir de pe margine acest spectacol, fiindcă e un adevărat spectacol să-i vezi pe unii cum plutesc pe un val înalt de câţiva metri, chit că un spectacol al naibii de periculos.


Spaţiu de susţinere gratuită


Powered by WordPress | Designed by: wordpress themes free | Thanks to Find Free WordPress Themes, wordpress themes 2012 and WordPress Themes
e-advertising - www.articole-sponsorizate.ro