Ghinionistul zilei

Este şi cazul unei familii aflată la o nuntă în statul amercan Wisconsin, care a avut un noroc incredibil să-l prindă asupra faptului pe hoţul care le dădea târcoale bagajelor aflate la câţiva metri în spate lor, în timp ce-şi făceau o poză de grup în faţa clădirii Capitolului. Pe baza fotografiei, hoţul a fost prins, bunurile furate au fost recuperate şi toată lumea a fost mulţumită. Mai puţin ghinionistul care va sta un pic la răcoare pentru treaba asta, reproşându-şi singur cum dracu a fost posibilă una ca asta şi cum de nu a văzut că fac poze oamenii ăia.

Cred că hoţii se vor uita de acum încolo de două ori în stânga şi-n dreapta înainte să dea vreo lovitură.

Read the rest of this entry »

Tăierea fondurilor destinate BOR-ului, o soluţie pentru economia ţării

Deputatul Silviu Prigoană a avut geniala idee să propună un proiect de lege prin care să se taie din fondurile destinate Bisericii Ortodoxe Române. Aşa cum era de aşteptat, popii s-au revoltat şi au început să-şi strige nemulţumirile pe unde au apucat – cum un om ca Prigoană care ocupă un scaun în masonerie îşi permite să facă aşa ceva? Să taie din banii BOR-ului, cum se poate aşa ceva, dar sunt bani pe care îi merităm, că am muncit cinstit pentru ei, aşa ceva e de neconceput, au strigat în cor clericii! Mai mergeţi voi în pula mea de şarlatani nenorociţi şi jigodii. Vă ascundeţi sub straie preoţeşti de zeci de mii de euro, într-o biserică pe care sigur n-aţi construit-o din banii pe care îi primiţi de la stat şi tot voi sunteţi ăia cu gura mare? Da’ nu vi ruşine, nu vi frică de Dumnezo, cum puteţi spune că sunteţi săraci când aveţi merţane şi vile de sute de mii de euro? Ipocriţilor. Şi ce treabă are masoneria în toată povestea asta, n-aţi avut ce zice şi aţi băgat-o pe asta cu masoneria? De parcă Prigoană fix la asta s-a gândit când a propus proiectul de lege respectiv. Mare e grădina ta, Doamne… Puteam să jur încă de când am auzit ideea lui Prigoană că BOR-ul va face referire la cum masonii se chinuie de secole să distrugă creştinismul.

Şi au început postacii BOR-ului să activeze în online. Iată ce comentariu am primit de la un asemenea individ care susţine până-n pânzele albe interesele bisericii.

Imi cer scuze, stiu ca sunt putin offtopic insa sunt ingrozit de ce urmeaza sa se intample si chair imi doresc sa stie toata lumea despre acest eveniment in speranta ca vor fi suficienti oameni constienti si care vor lua decizia de a se implica si opri aceasta nenorocire.

Dl. Mason Deputat Silviu Prigoana a decis sa faca el “economii” la bugetul statului Roman taind subventiile statului catre Biserca Romana Ortodoxa. Acest lucru deranjeaza din mai multe motive insa am sa mentionez doar 2.

Primul este ca in vremea lui Cuza biserica a renuntat la mai toate proprietatile ei, si avea in vremea aia nu gluma iar in schimb tot ce a cerut e ca statul in schimbul acestor proprietati sa achite o parte din cheltuielile cu personalul.

Al2Lea motiv este ca Prigoana este mason fara nici un dubiu, el singur a recunoscut. Problema mare e ca masoneria urmareste distrugerea crestinismului cu orice pret si orice mijloace de secole, aceasta reiese in scrierile unor mari “iluminati” masoni si ale actiunilor lor dealungul istoriei. Deci este vorba de un urias conflict de interese ca cineva care are o apartenenta la un grup ce doreste distrugerea altui grup cu orice cost sa ii faca politica economica sau de orice alt fel.

Este un subiect foarte greoi si trebuie analizat cu multa atentie, nu va pripiti la concluzii rapide din auzite si credinte populare urbane. Faceti niste mici studii inainte sa trageti o concluzie.

Aţi înţeles, da? Masoneria e devină, Prigoană e un satanist nenorocit şi un anti-creştinism care vrea răul bisericii. Trebuie ars pe rug. Cât de prost trebuie să fi să debitezi o asemenea măgărie? Prigoană e primul politician care a propus tăierea fondurilor destinate bisericii şi bine a făcut, în condiţiile economiei actuale. Din moment ce se taie de la sănătate şi învăţământ, de ce nu s-ar tăia şi de la preoţi? M-aş bucura dacă ar intra legea în vigoare, la ce evaziune fiscală fac preoţii şi câte milioane le intră în conturi anual să tai un 25% din salariile clericilor e mult prea puţin. Ar trebui mai mult de atât. Fiecare cleric şi-a construit, pe banii statului şi a enoriaşilor evident, câte un palat într-un sătuc de câteva suflete, cu ajutorul căruia stoarce banii cetăţenilor. Să nu-i mai punem la socoteală pe ăia care circulă cu gipane de zeci de mii de euro.

Şi de ce mă rog nu ar beneficia şi BOR-ul de reducerile de salar, din moment ce sănătatea, învăţământul şi sectorul bugetar beneficiază. Cumva clericii şi popii în general fac atât de multe pentru popor încât să merite salariile pe care le iau, care sunt sigur că nu sunt de 300 de lei?

Fost-am şi eu ştrengar o dată…

În fiecare zi găsesc câte un site care îmi place şi care mă face să revin ori de câte ori îmi aduc aminte de el şi am nevoie de vreo informaţie, pentru că, conţinutul foarte bun de care dispune şi facilităţile pe care mi le pune la dispoziţie site-ul respectiv mă vor ajuta. Una din acele zile a sosit. Astăzi am descoperit STRENGARI, un site a cărui target sunt copiii în special, şi unde, din păcate, nu mai intru demult. Dar asta nu mă opreşte să vi-l recomand, vouă, celor care sunteţi părinţi, urmează să deveniţi părinţi sau celor care aveţi vreun copil în familie sau prin vecini.

Strengari.ro are un design desenat foarte fain desenat, parcă l-aş fi desenat io când am luat premiul I la un concurs de pictură în elementară şi o menţiune la un premiu de caricaturi în generală (vă povestesc altădată ce e şi cu asta, că e o întreagă aventură aici). Revenim la site. După cum vă spuneam, design-ul nu e prea încărcat şi foarte obositor la ochi, e exact aşa cum trebuie să fie orice site – citibil şi nu încărcat de zeci de reclame care ies din toate colţurile şi la care nu le găseşti X-ul.

Ştrengarii au pe site tot felul de lucruri mişto, de la ghicitori, proverbe, reţete, poveşti, poezii, jocuri şi până la informaţii legate de şcoală: referate şi tot felul de articole interesante care pentru un copil aflat la vârsta cunoaşterii sunt numai bune. Există şi un forum de discuţii şi chat, acolo unde prichindeii pot lega prietenii cu alţi prichindei de vârsta lor, cu care vor ajunge în viitor parteneri de afaceri. Şi există chiar şi un dicţionar pe site, cu ajutorul căruia copii pot afla definiţia vreunui cuvânt mai greu pentru mintea lor. Forumul de discuţii e împărţit în două – pentru părinţi, unde copii nu au acces şi unde pot dezbate tot felul de subiecte educative şi unul pentru copii.

Tot ce trebuie să faci, ca părinte, este să îi faci cont copilului pe site. Odată realizat pasul acesta îi poţi seta timpul de joacă la calculator pe acest site direct din contul personal de pe site şi dacă ceva nu-ţi convine şi nu vrei  să aibă acces la o anumită secţiune de pe site o poţi dezactiva şi nu va mai putea intra pe ea.

Pe strengari.ro conţinutul este atent selecţionat, iar informaţiile prezente sunt de calitate.

Tipuri de datorii

Scriind articolul cu umilinţa pentru bani mă gândeam la ce tipuri de datorii există. Eu am descoperit cinci. Începem cu cele mai grave, pe care dacă nu le plăteşti ai dat de dracul şi terminăm cu cele mai simple.

1. Datorii la cămătari. Astea-s cele mai grave. Dacă ai ajuns să împrumuţi bani de la cămătari înseamnă că ori eşti vreunul din ăla obsedat de jocuri de noroc, ori nu mai ai bani nici să te pişi în centru şi eşti în căcat până-n gât. Dacă nu-ţi plăteşti datoria la timp poţi rămâne fără un deget, coi, limba sau ochi, în cel mai bun caz.

2. Datorii la bănci. Nu te omoară nimeni dacă nu-ţi plăteşti datoria la bancă, dar nici n-ai cum să dormi bine la noapte când eşti conştient că oricând îţi pot bate creditorii sau recuperatorii la uşă. Dacă întârzii foarte mult poţi ajunge să visezi frumos sub cerul liber.

Datoria la cămătari şi cea la bancă se completează reciproc. În sensul că, dacă n-ai bani ţi-o plăteşti pe aia la bancă te împrumuţi la cămătari, o plăteşti pe aia la bancă cu banii de la cămătari şi rămâi cu prima datorie, care e mult mai gravă.

3.  Datorii la rude. Se ştie că datoriile la rude nu au un termen limită stabilit pentru a le plăti. “Mi dai când poţi şi când ai, nu te grăbi”, asta înseamnă că îi poţi da banii peste o săptămână, o lună sau 2 ani. Nu e indicat să amâni foarte mult plata datoriei pentru că altfel rişti să ajungi să te vorbească toată lumea pe la colţuri că eşti neserios şi faze din astea. Plus că nu cred că ai vrea ca la fiecare reuniune de familie să ţi se atragă atenţia subtil pentru “banii ăia”.

4. Datorii la prieteni. Sunt cam la fel ca cele pentru rude, numai că nu ai legături de sânge cu respectivul/a ci o prietenie sinceră de câţiva ani. La fel ca şi datoriile la rude, nu ai un termen limită stabilit pentru a da banii, dar ţi se mai atrage atenţia subtil din când în când, aşa ca să nu cumva să uiţi de ei.

5. Datorii la părinţi. Astea sunt cele mai mişto pentru că chiar nu există un termen limită şi datoria la părinţi nu e tocmai datorie în adevăratul sens al cuvântului, e mai mult un ajutor financiar. Se ştie că părinţii vor să ducem o viaţă lipsită de griji, mai bună ca a lor şi de aceea când avem nevoie de bani sunt primii care fac eforturi incredibil de mari pentru a ne ajuta cu bani. Îşi rup de la gură ca să ne dea nouă, ca să zic aşa.

Voi ce tipuri de datorii aveţi?

Zilele culturii maghiare la Cluj

Zilele astea, frumosul nostru oraş e luat cu asalt de unguraşi şi alte naţii la zilele culturii maghiare. Au şi ungurii o zi a lor în care pot zburda în voie prin oraş – glumesc, evident :-) Am trecut şi io pe acolo şi m-am enervat la culme. Nu vreau să fiu răutăcios, dar de ce nu există tăbliţe şi cu explicaţii în limba română la un asemenea eveniment care se ţine pe pământ străin totuşi, pentru că eu n-am văzut niciuna, sau poate mi-a scăpat. Dar de ce? Nu mi se pare normal. Atâta bun simţ n-au avut ungurii ăştia să pună explicaţii şi în limba ţării care le găzduiesc evenimentul storcător de bani publici. Ruşine primăriei! Ruşine organizatorilor! Măcar atâta de ar fi făcut, fiindcă primăria nu era deloc obligată să accepte nici un fel de manifestări de genul acesta în centrul oraşului, încurcând circulaţia, care nu e dintre cele mai perfecte.

Dincolo de faptul că m-am înţeles şi nu prea cu o vânzătoare unguroaică de acolo când am vrut să-mi iau ceva, oriunde mă uitam vedeam afişe şi anunţuri în ungureşte. Apoi stai, vere, dar unde suntem? Ce facem aici, ne jucăm de-a ‘ghiceşte ce scrie’ în ţara noastră? Mi se pare de-a dreptul sinistru să nu înţeleg ce scrie pe afişe în ţara mea. Nu zicea nimeni să nu fie scris în maghiară, dar OBLIGATORIU trebuia scris şi în ROMÂNĂ. Aşa era normal şi de bun simţ, că nu toată lumea ştie ungureşte, nu?

Şi încă o bilă neagră pentru primărie: De ce nu există evenimente ca “Zilele culturii române” şi “Zilele oraşului Cluj-Napoca”, într-un municipiu care se vrea a fi capitală culturală europeană peste câţiva ani? Ştiu că întrebarea asta a mai fost pusă şi de alţii înaintea mea, dar de ce nu ia nimeni atitudine. Mă refer la dom’ primar şi consilierii locali puşi acolo să reprezinte interesele cetăţeanului clujean.

Să-mi fie cu iertare dacă era ceva tradus în româneşte pe acolo şi nu am văzut eu cât timp m-am învârtit pe acolo, poate mi-a scăpat. Se prea poate fiindcă n-am zăbovit decât vreo o jumătate de oră pe acolo. Dar oricum bila neagră pentru primărie nu mi-o retrag.

Tu pentru câţi bani te-ai umili?

Port cu mine o idee de câteva săptămâni şi nu pot să mi-o scot din cap. E mai mult o întrebare pe care vreau să v-o pun şi la care obligatoriu aştept răspuns.

Pentru ce bani ai accepta să te umileşti?

Nu vorbim de muncă, nu există umilinţă când vine vorba de muncă, indiferent în ce domeniu prestezi. Vorbim de găsirea unei sume mici de bani pe jos, câteva monede (1-5-10 bani) care pentru unii provoacă umilinţă dacă se apleacă să le ia de pe jos pentru că, vezi Doamne, îi vede toată lumea. Personal sunt unul din aceia care ridică orice monedă de pe jos când o vede, că e 1-5-10 şi cu atât mai mult 50 de bani. O ridic, o bag în buzunar şi trec mai departe. Nu mă interesează cum se uită oamenii la mine, dacă sunt în public. Mă lasă rece comentariile răutăcioase de genul, “uite-l mă pe sărăntocul ăla, ia 10 bani de pe jos ca milogii” , pe care unii le fac ca să se dea în spectacol şi râsul pe sub mustaţă pe care alţii-l afişează. Din punctul meu de vedere ăştia care zic treburi din astea fac parte din acea categorie de oameni care au datorii pe la prieteni, întârzie cu ratele la bancă, niciodată n-au bani de ţigări, beau pe datorie. Dar ei te fac pe tine milog şi sărăntoc că iei 10 bani de pe jos.

La urma urmei de ce să nu iau moneda aia de pe jos, s-o las până o ia altul? Şi ca să dau un exemplu care merge foarte bine aici. Gândiţi-vă că sunteţi la magazin şi luaţi pâine, iar vânzătoarea nu vă dă produsul pentru că nu aveţi 10 bani, pâinea fiind 2 lei şi 10 bani. Aveţi fix 2 lei la voi, bani pe care vi i-aţi pregătit de acasă pentru pâine. Vânzătoarea nu lasă de la ea şi nu acceptă să vă dea pâinea şi să-i aduceţi 10 bani mai tâziu (da, mai sunt şi magazine din astea care nu dau nimic pe datorie). Rămâneţi fără pâine? Rămâneţi. Şi ce buni erau acum ăia 10 bani pe lângă care aţi trecut nepăsător, râzând de “sărăntocul” care s-a aplecat să-i ia. Sărăntocul îşi ia pâinea cu 2.10, voi nu. Şi am dat doar un exemplu, mai sunt o groază de astfel de cazuri în care vă trebuie mărunţiş la cumpărături.

Da, eu iau orice monedă de pe jos. Şi, contrar aşteptărilor, nu sunt nici sărăntoc, nici milog şi nu mă dau nici banii afară din casă. Toate monedele le pun în puşculiţă. Într-o lună strâng 5-10 lei din mărunţişuri. Mă umilesc că fac asta? Nu cred. Mai mult îmi fac un bine. Puşculiţa mea la ora actuală e plină pe un sfert de monezi. A voastră cum e?

Jucării pentru copii

Astăzi vreau să fac apel la copilul din voi. Hai să ne aducem aminte cum ne-am trăit fiecare copilăria şi ce jucării pentru copii ne-au marcat viaţa! Imposibil să existe măcar una bucată de jucărie pe care n-aţi fi lăsat-o din mână pentru nimic în lume. Ştiu, sunt momente unice de care fiecare vă aduceţi aminte cu plăcere, ştiu asta! M-am trezit azi dimineaţă cu gândul la copilărie şi la jucăriile pentru copii mari şi mici cu care ne distram în grădina din faţa blocului. Cum ne înşiram noi păturile la umbra unui copac mai bătrân şi fiecare venea cu câte o jucărie, două, trei… zece, pentru cei mai înstăriţi, şi începeam să ne jucăm. Moment Kodac! Asta se întâmpla când aveam io 8 ani. Deci a trecut multă apă pe Someş de atunci, dar Doamne-Doamne m-a înzestrat cu o memorie vizuală foarte bună şi ţin minte cam tot ce am făcut în trecut. Sunt zile când mă mai ia nostalgia vremurilor alea, îmi place să-mi aduc aminte de viaţa aia fără griji pe care o aveam când eram copil, nu tu griji pentru bani, cadouri şi mâncare. Când aveam tot ce ne trebuie, fără să ducem lipsă de nimic, ni se făceau toate poftele mai mult sau mai puţin costisitoare. Şi cum stăteam noi pe pături înconjuraţi de toate jucăriile, mai venea câte o mamă cu un platou mare de prăjituri din alea bune, cu mere, şi o sticlă de apă să ne potolim foame şi setea, că dădeam pe acasă decât seara.

Care a fost jucăria voastră preferată pe care nu o lăsaţi din mână nici când mergeaţi la wc? Maşină, păpuşă, o carte de poveşti poate, un cub, o jucărie de lemn?

Dacă sunteţi părinte sau urmează să fiţi sau pur şi simplu aveţi vreun nepot, verişor, copil mic prin familie şi nu ştiţi ce să-i luaţi de ziua lui vă recomand un magazim online de jucarii pentru copii. Preţuri bune, fel de fel de jucării de lemn, simple, drăguţe, pentru prichindei mai mari sau mai mici. Fericirea de pe feţele lor, de nepreţuit!