1. Când ajungi acasă din club în stare (avansată) de ebrietate există riscul să culegi resturile patrupedului de pe talpa bocancului tău. Ia ghici cine o să fie ăla care pică de vină! În orice caz tu nu vei fi “puiu’ mamii” pentru ea.
2. Tot la beţie, poţi confunda bietul animal cu o pernă. Te aşezi pe el şi îl culegi cu penseta a doua zi, iar daca ai suta de kile nici căcat de analiză nu mai rămâne din el.
3. Dacă animalul îşi găseşte culcuş într-un bocanc de al tău există 99% şanse să nu îl mai scoţi viu de acolo.
foto: dailypuppy.com
Când farurile nu-ţi mai bat cum trebuie la 3 metri în faţă, când subtitrarea filmului de la tv e înţeţoşată iar literele alea mici îţi seamănă cu nişte musculiţe care apar şi dispar fără ca să apuci să le distingi cum trebuie, asta deşi televizorul tău e la doi metri în faţa ta, când tot ce e scris la o distanţă mai mare de 10 metri îţi devine aproape imposibil de citit, dacă nu chiar imposibil, atunci poţi spune că ai nevoie de ochelari.
Nu e cel mai bun lucru pe care mi-l doresc, dar trebuie neapărat să fac un consult la ochi şi, cel mai probabil, va trebui să port ochelari o perioadă pentru că încep să stau din ce în ce mai rău cu vederea. Am început să am probleme în a distinge scrisul la o distanţă de nici 10 metri în faţă, abia mai văd clar la distanţă şi nu pot să risc să se agraveze situaţia şi să mă trezesc la 50+ ani că trebuie să port ochelari din cauză că în tinereţe am fost prost.
Ultima dată când am purtat ochelari a fost pe când aveam 5 ani, nici nu mai ştiu cum e să ai o pereche de ochi în plus. Eram mic şi nu mă simţeam deloc în largul meu când îi aveam pe nas, mă dispera la culme că trebuia să-i port dar nu aveam de ales. Trebuia s-o fac pentru că pe vremea aia mă uitam cruciş şi n-aveam încotro.
Se pare că nici acum n-am de ales. Orele petrecute în faţa monitorului se văd. Ştie cineva vreo firmă de ochelari în Cluj unde îmi pot face un consult ieftin şi care are preţuri decente la rame/lentile? Ştiu că fără cel puţin 3 milioane nu scap fără să dau, dar nu vreau să mă duc acolo unde preţurile sunt scoruri de handbal.
Săptămâna aceasta cred că toţi bărbaţii ar trebui să ţină cu fetele, să le susţină în tot ceea ce fac, să fie de acord cu ele, să nu facă mofturi, să le însoţească la cumpărături (ştiu că doare, dar măcar 7 zile din 365), să nu se uite pe sport.ro în perioada asta, să nu facă glume proaste pe seama lor şi lista poate continua. Dacă nu aţi făcut nimic din toate astea înseamnă că sunteţi naşpa. Ar trebui ca asta să se întâmple în fiecare an, dar hai că deja vorbesc SF-uri.
Acum probabil că următorul lucru pe care mi-l veţi spune, văzând la ce subiect am ajuns: “Ce ai mă, ai băut ceva, ce-i cu subiectul asta?” Fraţilor, n-am băut nimic şi nici nu m-am lovit la cap de curând. Am realizat că femeia merită mult mai mult respect din partea noastră şi susţinere la toate capitolele, nu doar de 1-8 martie, ci în toate cele 365 de zile dintr-un an trebui să se întâmple asta. Susţinerea e cea mai importantă! Dacă nu o susţi în tot ceea ce face se va simţi ignorată şi va începe să-ţi reproşeze că nu o mai iubeşti, că nu mai simţi nimic pentru ea, că ţi-ai găsit pe alta, etc. Aşa ceva nu trebuie să se întâmple. Totul se rezumă la susţinerea reciprocă! Dar să lăsăm totuşi balivernele pentru că n-am descoperit eu apa caldă şi să trecem la subiectul pentru care am pornit acest articol. De ce îşi merită unii bărbaţi titulatura de “nesimţit”! Unii bărbaţi – nu generalizez. Iată şi câteva exemple pentru asta:
Exemplul 1: Today, the guy I liked for years asked me out. I instantly said yes. As I was walking away, I forgot I was at the top of the stairs and feel down 20 steps. He stood at the top and laughed. FML
Cum frate să faci aşa ceva? Cât de nesimţit să fi să te uiţi şi să te hlizeşti vâzându-ţi prietena cum se rostogoleşte pe scări? Aşa ceva îi de neconceput. Tipul asta despre care vorbeste e nesimţitul suprem.
Exemplul 2: Today, it was my one year anniversary with my boyfriend. We had dinner reservations to an expensive restaurant and planned to see a movie after. At least, we did, until he called to tell me he’d volunteered to work tonight. He won’t get off until 2am. FML
Hai, mă. Dacă chiar ţineai la ea şi aveai oareşce sentimente pentru ea făceai tot posibilul să fi cu ea (măcar) în ziua aniversării voastre. Dar asta înseamnă că ai o prietenă pe care o ţi de bibelou şi nu simţi mai nimic pentru ea. Să fim serioşi, iubirea nu are limite şi existau o sumedenie de motive prin care puteai să fi alături de ea în ziua aniversării relaţiei voastre. E totuşi aniversarea relaţiei, pana mea.
Exemplele au fost preluate de pe FML. Nu cred că trebuie traduse în română.
Atenţiune, naţiune! Un moment de atenţie vă rog! Dragi clujeni călători cu mijlocul de transport în comun;
Dacă vineri 5 martie 2010, între orele 10 şi 12 dimineaţa, vă aflaţi din pură întâmplare într-un autobuz 24b cu destinaţia Polus ori Iulius, nu vă impacientaţi dacă vedeţi multă lume citind în jurul vostru. Nu, nu visaţi şi nici nu v-a teleportat nimeni într-o altă lume, sunt doar voluntarii “Lecturi urbane” ghe la Cluj.
30 de sufletele pasionate de citit se vor plimba cu autobuzul 24b timp de două ore având o carte în mână şi citind din ea nu doar plimbând-o, încercând să stimuleze apetitul pentru citit în locuri publice (parcuri, autobuze sau aşteptând la coadă la doctor) a călătorilor.
Să dea Domnu să prindă la public iniţiativa asta că merită, mai ales când toţi ne batem cu pumnul în piept că suntem hiper-ocupaţi şi nu mai avem timp să ne relaxăm. De ce n-ar fi cititul în locuri publice un mijloc de relaxare? cluj.orasulciteste.ro
Dragi prieteni, nu ştiu dacă vă interesează, dar am pierdut cu Israel la fotbal, cu 2-0 încă, şi la Timişoara, acolo unde cică naţionala e primită cel mai bine şi unde se zice că publicul e al 12-lea jucător. Ca norocul că a fost amical, că altfel săreau scântei destul de mari după ruşinea asta de meci. Dacă şi Israel a ajuns să ne bată atunci chiar nu avem ce pretenţii să mai avem la europene, mondiale şi alte alea. Da, ştiu că a fost amical, dar nu schimbă cu nimic datele problemei. Dacă ne dăm cu curul de pământ că noi suntem miezul în fotbalul mare, nu putem pierde cu Israelul acasă într-un meci amical. Da, au fost destui inşi care au declarat că România are cea mai puternică naţională. Şi ştiu că a fost un meci amical în care se decid tactici, se testează jucători, formaţii, dar e cam jenibil să iei două boabe de la israeliţi.
Ne-am făcut de râsul curcilor de atâtea ori, naţionala noastră nu mai sperie pe nimeni aşa cum o făcea odată (a ce vremuri, CM 94), pentru că nu e prima dată când jucăm aşa de prost, şi cu siguranţă nu va fi nici ultima. Ce e mai trist e că de fiecare dată, la finalul unui astfel de meci, se găseşte cineva care să ia apărarea naţionalei. “Am întâlnit un adversar bun”, “au avut mulţi jucători cu experienţă”, “naţionala are nevoie de susţinerea noastră în continuare”, “trebuie să fim alături de naţională pentru că are nevoie de noi”, cam astea sunt vorbele pe care le auzi după oricare din înfrângeri. Asta cu “am întâlnit un adversar bun” deja e frustrant, mai ales când ai avut adversari ca Israel sau Insulele Feroe. Acum vin eu şi întreb, cât să mai suportăm umilinţele astea, până când mai trebuie să ne chinuim urmărind mizerii din astea de meciuri în care, echipa reprezentativă de la care ne aşteptam să vedem ceva fotbal, ne dezamăgeşte. Belodedici zicea ceva de genul la finalul meciului că, trebuie să avem în continuare încredere în naţionala României pentru că am început o nouă campanie de calificare şi echipa are nevoie de aportul fanilor. Până când să mai susţinem naţionala asta de marionete şi gloabe? Mai merită să susţinem o naţionala ca şi cea de acum? Eu zic că nu, dar asta e părerea mea.
Urmează un amical cu Ucraina. Oare la ce să ne aşteptăm de la meciul ala?
Eu unul m-am săturat să explic şi să mă cert pe tema asta pentru că, unii înţeleg altfel internetul decât mine. De ce să mă chinui eu să explic cuiva ce sunt alea bloguri, de ce scriu eu pe blog sau ce e ăla twitter şi de ce îmi pierd timpul scriind nişte aberaţii în 140 de caractere? De ce să fac asta, n-am niciun benefiu de pe urma unor astfel de explicaţii, mai degrabă nişte dureri de cap decât vreun benefiu! Cine n-a încercat ceva e şi normal să pună întrebări, e şi normal să fie curios să afle cu ce se mănâncă acel ceva. Mi se pare normal ca unul care n-a intrat niciodată pe twitter şi nu ştie la ce e util să se apuce să-l critice. Întâi critici şi apoi îl încerci. Aşa e natura omenească. Să te cerţi cu un astfel de om? Nici vorbă. Îl laşi să vorbească că odată tot s-a plictisi, când va vedea că nimeni nu-l ascultă.
Am obosit să fac de fiecare dată pe dicţionarul şi să zic ce e twitterul, ce e un blog, de ce scriu pe blog şi alte întrebări la fel de tâmpe, încercând să explic pe înţelesul începătorilor, când răspunsul se găseşte la un click distanţă mult mai bine explicat. Nu mai am nici chef şi nici răbdarea necesară să fac asta. Dacă voi nu aveţi atâta creier încât să judecaţi singuri atunci înseamnă că aveţi o problemă. Iar unealta aia magică de căutare numită “Google” la ce credeţi că se foloseşte, mă rog? Nu zic ca să mă laud sau să fac mişto de cineva, ci pur şi simplu pentru că m-am săturat de chestia asta. Puneţi-vă în locul meu, cum v-aţi fi simţit? Să fi întrebat aproape în fiecare zi de ce scrii pe blog şi de ce îţi pierzi vremea pe twitter, nu e tocmai plăcut. Fac asta pentru că-mi place şi pentru că, contrar aşteptărilor tale, mai fac şi nişte bani din chestia asta. Lămurit?
Am ajuns la concluzia că e mai bine să nu mă mai bag în discuţie cu astfel de persoane, nu face bine la sănătate 
Aproape în fiecare zi mi se întâmplă asta, deci spuneţi, voi cum aţi reacţiona dacă aţi fi în locul meu şi vi s-ar pune tot felul de astfel de astfel de întrebări cretine?
Fiindcă 5 reprezintă un număr foarte drag mie, m-am gândit că anul asta să apelez la el pentru a-mi fixa baba prevestitoare de bine. Nu e deloc un număr care să-mi influenţeze viaţa într-un fel sau altul, nu e nici vreo cifră din data mea de naştere, a numărului de la chiloţi ori şosete, nici măcar număr norocos nu-mi e, e pur şi simplu un număr care m-a ajutat de prea multe ori în viaţă ca să nu merite respect. Măcar atâta lucru să fac şi io pentru el.
Şi pentru că io găsesc câte o explicaţie logică pentru orice, normal că am şi o explicaţie despre semnificaţia zilei în care “cum o să-ţi meargă în zîua aia, aşe o să-ţi meargă tăt anu”. Numărul 5 pică vineri. Vineri e zi liberă conform orarului şi a agendei personale, şi e zîua când începe weekend-ul. Nem facultate, nem nimic în program. Aşa că, profitând de ziua liberă mi-am pus baba atunci, convins fiind că aşa o să-mi meargă tot anul. Şi nu încercaţi să mă prostiţi fiindcă ştiu că 99% din populaţia acestei frumoase ţărişoare şi-a fixat baba fix în ziua când freacă duda mai mult. Hai recunoaşteţi, nu vă mai ascundeţi. Toţi suntem aşa, profităm din plin de fiecare bucată de pauză pe care o avem. Auzi, şi cică tot io-s ăla credulul…
Teoretic voi fi liber ca pasărea cerului de baba care tocmai am fixat-o, practic e posibil să-mi găsesc singur ceva de lucru şi nu voi mai putea spune că sunt foarte liber, ceea ce se va întâmpla, căci eu când stau atunci mi se pun toate rotiţele în mişcare şi îmi vin o grămadă de idei, şi nu mă las până ce nu le văd puse în aplicare. Şi voi înjura până ce îmi epuizez tot repertoriul de înjurături iar când mă voi opri voi înjura din nou şi voi blestema zîua când Dochia şi-a dat jos al cincilea cojoc de pe ea.
