Cred cu tărie că unul dintre cele mai grele lucruri de admis în viaţa asta este atunci când greşeşti. Măi, oameni buni, deci toţi avem tendinţa să ne credem nişte hiper-mega-ultra-perfecţi care nu greşim niciodată, noi suntem atât de buni şi de deştepţi că nu putem conştientiza că se poate întâmpla să mai şi gafăm din când în când. Avem un ego imens, iar în aroganţa noastră atunci când cineva ne atenţionează că am greşit undeva, simţim că persoana respectivă are ceva cu noi, are un dinte împotriva noastră, vrea să se răzbune pe noi pentru ceva ce probabil i-am făcut cândva. Într-un interval de câteva minute construieşti tot felul de scenarii mai mult sau mai puţin de domeniul ştiinţifico-fantasticului cum că omul care a îndrăznit să ne atragă atenţia unde am călcat strâmb are ceva personal cu noi, scenarii care se află doar în mintea noastră, şi nici de-al dracului nu am admite că am greşit, până într-un final când nu o mai putem ţine pe a noastră şi suntem nevoiţi să recunoaştem că am călcat strâmb.
Noua gamă de desktop PC-uri de la nJoy arată într-un mare fel
Am aruncat o privire peste noua gamă de desktop PC-uri de la nJoy lansată la începutul acestui an şi trebuie să mărturisesc, ca şi fost gamer şi mare împătimit al jocurilor pe PC, că mă cam atrag caracteristicile de care dispun sistemele. Adică dacă eşti genul de om pe care nu-l mai satură Dumnezeu de jocuri şi aşteaptă ultimele apariţii cu acelaşi interes cu care îl aşteaptă un pensionar pe poştaş cu pensia, atunci aceste calculatoare sigur îţi vor face şi ţie cu ochiul.
Aceste agregate de mare putere, îmi permit să le zic agregate, sunt dedicate în special gaming-ului, adică ceva ce mulţi dintre noi încă îl avem în sânge, chiar dacă poate că nu vrem să recunoaştem asta. Sunt sigur că toţi abia aşteptăm să scăpăm de la lucru, să ajungem acasă şi să începem să ne jucăm un joc video nou apărut, poate vreun shooter, ceva cu maşini, ceva de logică, strategie, de-astea. La cum sunt concepute jocurile video din ziua de azi şi ce fel de sistem strong ai nevoie ca jocul să ruleze cât de cât decent, adică să nu-ţi meargă în frame-uri, sigur nu mai putem spune că jocurile pe PC sunt doar pentru copii şi categoric nu poţi spune că ai depăşit vârsta când le joci. Cine decide asta, că ai depăşit vârsta? Jocurile alea pline de violenţă şi vărsare de sânge? Să fim serioşi. Jocurile moderne de acum n-ar trebui să ajungă pe mâna copiilor.
Această gamă de calculatoare-avion nJoy, aşa îmi place mie să numesc sistemele de mare putere, se găseşte şi în magazinele online româneşti, dintre care amintim: cel.ro, likeit.ro sau marketonline.ro. De asemenea, se găseşte şi offline, în reţeaua de magazine a partenerilor nJoy. Mai multe detalii pe www.njoy.ro.
Un scurt istoric ca să vedeţi cu cine avem de-a face: nJoy este o marcă înregistrată românească de produse IT care a luat fiinţă în 2006, consolidându-şi o poziţie fruntaşă între mărcile IT din România, dezvoltând până în ziua de azi 12 categorii de produse. Fiecare desktop PC marca nJoy este certificat, testat şi se adresează unei arii mai largi de utilizatori, oferind atât configuraţii entry-level, cât şi sisteme capabile să ruleze ultimele jocuri video apărute.
Şi nu doar performanţa şi calitatea fac diferenţă, ci şi design-ul modern, uşor stilizat, cu care vine la pachet, lucru ce-l face remarcat pe piaţa de IT internaţională.
Să luăm ca exemplu modelul N4 Maze Series:
Procesor: Core i3-2100 / 3.10 Ghz. Chipset: Intel H61
Memorie: 4 GB DDR3
Harddisk: 1 TB Sata 2, 64 mb cache
Placă video: GT520 PCI-EX2.0 1024MB sDDR3 / CRT / DVI / HDMI
Optical drive: 22 x DVDRW SATA Dual-layer
Sonorizare: 5.1 CH HD Audio
Putere: 500W
Accesorii: USB gaming keyboard / USB 2.0, 3 buttons, 1000 dpi, black / Black
Wired Optical Bluetrace Mouse
Cam aşa arată doar un model din noua gamă. Nu ştiu vouă, dar mie unul mi se pare foarte bun şi arată chiar foarte bine la aspectul exterior, dar şi ce detalii tehnice are sub capotă. Urmăriţi şi pagina de facebook a nJoy Romania, că dau lucruri interesante şi acolo oamenii ăştia.
Refuz să cred că aşa ceva e adevărat
tpu.ro are succes pentru că e o resursă interminabilă de prostie, iar prostia nu se va termina niciodată, ea va exista tot timpul. Ce vedeţi mai jos e o mostră de prostie curată, sau nu, de imbecilitate crasă.
Dacă toată chestia asta se dovedeşte a fi pe bune, băiatul respectiv trebuie internat într-o clinică de psihiatrie foarte urgent pentru că e clar că nu e cu toate ţiglele pe casă şi are o problemă. GRAVĂ! Iar faptul că a publicat mizeria asta pe internet, într-un spaţiu public, nu face decât să atragă atenţia asupra problemei de ordin mental pe care o are. Oricum, eu refuz să cred că e adevărat. Nu, serios, nu cred că există astfel de oameni în jungla urbană. Ferească bunul Dumnezeu.
Mă scuzaţi, eu n-aş da 6-7 lei pe o bere…
Am ieşit aseară în oraş cu nişte preteni şi după ce am colindat câteva localuri, aşa ca de sâmbătă seara, în căutarea unui loc bun în care să ne aşezăm şi să ne relaxăm la o bere, până să găsim o crâşmă bună şi cu preţuri decente, am ajuns la concluzia că pentru ţigări şi băutură românul are bani tot timpul, pentru că sâmbătă şi vineri seara tot e full. Nu, serios, am vrut să intrăm la Shto Bar de pe Memo, plin ochi, două mese libere, dar înainte să ne aşezăm la una dintre ele, ne uităm pe un meniu la bar să vedem ce au bun şi la ce preţuri, nu de alta, dar să nu ne facem singuri viaţa amară când vedem nota de plată la sfârşit. Cum cocktail-uri nu ne interesa atunci, am dat pagina la rubrica de bere, unde ne-am crucit de ce preţuri erau afişate. Cea mai ieftină bere – 6 lei. Punem meniul jos şi ne retragem uşor spre ieşire. Înainte să ieşim, arunc un ochi pe mesele românilor, majoritatea consumau numai bere, unii aveau ceva mai mult de cinci sticle pe masă – şi zici că n-are românul bani. Trecem peste drum la Phenomeno Club, unde începea ceva retro party, intrăm, puţină lume, luăm un meniu să vedem ce preţuri sunt şi aici, dat fiind că n-am mai călcat nici acolo până atunci am vrut să vedem cum stau cu preţurile şi iar ne-am făcut cruce când am deschis meniul – 7 lei cea mai ieftină bere! Ok, punem jos meniul şi o luăm spre ieşire, gândindu-ne, cum mama dracului să dai 7 lei pe o bere, zău aşa? Nici să am salar de 2000 de euro pe lună n-aş da, sincer vă spun. Mi se pare un preţ aberant pentru o bere, mai ales că, e totuşi o bere.
Am mai văzut şi alte localuri unde cea mai ieftină bere era 6 lei, dar nu am mai călcat pe acolo de curând. Hai că 5 lei înţeleg totuşi, deşi şi cinci lei mi se pare mult pentru o bere, dar să zicem că nu ieşi în fiecare zi în oraş şi măcar o dată îţi permiţi şi tu luxul acesta, dar 6-7 lei e deja mult prea mult. Ce urmează, o bere 10 lei?
Iar motivul pentru care le merge bine localurile de îşi permit să ţină astfel de preţuri e pentru că oamenii intră, se aşează la masă şi, vezi Doamne, e ruşinos să se ridice de la masă după ce au văzut meniul. Şi de asta ajung să consume ceva la un preţ care în mod normal l-ar evita.
PS: Dacă vouă vi se pare normal 7 lei pe o bere, foarte bine, mă bucur pentru voi, înseamnă că faceţi parte din acea categorie socială care nu vă uitaţi la bani şi o ardeţi în lux.
Familia 2.0 din #cluj
Simt nevoia să precizez că această postare a fost scrisă la două noaptea, oră la care de obicei somnul e foarte dulce.
Când îmi cade curentul la doişpe noaptea fără nicio explicaţie în prealabil sau am ceva treabă pe la Electrica, mă gândesc la Daniel. Când ajung să ascult (din greşeală, ce-i drept) Radio Cluj sau trec pe lângă Casa Radio când mă duc La Mureşan după crenwuşti şi salam bun, mă gândesc la Hurducash. Când mă aflu în bucătărie încercând să gătesc ceva bun, fie şi cartofi prăjiţi sau paste, mă gândesc la Adi. Când ajung în Zorilor şi trec pe lângă Sigma în drum spre facultate, mă gândesc la Crivăţ şi crâşma lui. Când mă aflu pe sintetic la un fotbal, ocupându-mi locul de fundaş central care m-a consacrat de-a lungul timpului sau când vorbim de jurnalism sportiv, mă gândesc la Emil. Când vine vorba de muzică, mă gândesc la Mirona sau Labo. Când am planuri pentru un nou logo sau cu ceva pe bază de design, mă gândesc la Zăineasca. Când beau o nefiltrată sunt cu gândul la Răzvan. Când văd un câine beagle pe stradă sau aud ceva de voluntariat, mă gândesc la Ursa. Când aud de chestii economice, mă gândesc la Ciulea. Când aud de norvegiană, mă gândesc la Nicoleta. Când zici presă în Cluj, zici colosul Tibi Fărcaş. Când sunt într-o vizită de curtoazie la cimitir, mă gândesc la Groparu. Când am treabă pe la primărie, mă gândesc la Marius. Când visez cum va arăta noua mea căsuţă, mă gândesc la domn’ inginer Mone. Când mă duc dimineaţa la Recuperare, la balneo, pentru tratament şi în general când am drum pe la doctor, mă gândesc la Cucu. Orice pe bază de sport, eveniment sportiv, este sinonim cu Dan Olteanu. Când discutăm de moarte şi rock din ăla greu, inevitabil mă gândesc la omul care aduce moartea, Coste. Când aud de mentalism, citit gânduri, magie, iluzionism şi alte asemenea şmecherii, mintea-mi fuge la Gog. Aud de marketing, mă gândesc la Robi şi Lorand. Când aud de web development, mă gândesc la Tudor. Când aud de cosmetice, beauty şi treburi din astea femeieşti, mă gândesc la Sigina. Când vreau să ies în oraş şi nu ştiu prin ce cluburi să atentez, mă gândesc la Gabi şi site-ul lui care mă scoate din casă. Când trec pe lângă Muzeul Farmaciei, mă gândesc la Andrei. Când văd un barman sau când am drum prin Le General, mă gândesc la Vio. Şi aşa mai departe…
Care zicea că online-ul clujean nu e ca o mare familie, nu ştie ce vorbeşte…
