Dacă unii au crescut cu cărţi, alţii mai norocoşi au crescut cu birturi. Reţineţi, cu birturi, nu prin, da? Le denumesc astfel pentru că cluburi nu sunt, restaurante nici aşa, au o terasă în care mai ardem şi noi câte o bere din când în când, după un fotbal. În Grigorescu, cartierul minunat unde-mi duc traiul în tihnă e foarte populat de astfel de “instituţii de cultură a berii”, poate nu chiar la fel ca celebra stradă Piezişă, dar e pe aproape. Să începem aşadar topul nostru.

1. Acvariul de la capăt. În ăsta mărturisesc că n-am intrat niciodată. Nici nu am cum fiindcă e veşnic plin, de dimineaţa până seara, de oameni ai munci veniţi să-şi ungă instalaţia cu un păhărel de jepeu. Mirosul care vine de acolo se simte în toată staţia de autobuz, că se află fix în staţie, te îmbeţi numai de la miros dacă stai 2 minute prin apropiere. L-am denumit acvariu pentru că seamănă exact ca un acvariu, şi la forma dreptunghiulară a clădirii şi la ce se găseşte înăuntru. Geamuri prin care nu vezi nimic, mese din alea la care trebuie să stai în picioare, un televizor micuţ pe care rulează digisport, o barmaniţă sictirită de mediul în care trebuie să lucreze. În acvariu toţi se cunosc între ei, la fel ca peştii. Se adună câte 4 în jurul unei mese şi depanează amintiri de pe vremea când lucrau ei la Metalul Roşu sau CUG. Toţi îs pensionari, din categoria foştilor frumoşi şi nebuni ai marelui oraş.

2. La unguri. Ăsta îi printre blocuri, în spatele blocului unde-i frizeria aia de pe malul Someşului, pentru cunoscători. Îi cel mai vechi birt din împrejurimi, datează de prin anii 90 şi încă rezistă. L-am văzut închis în ultima vreme, dar nu ştiu de ce, probabil că-l renovează. Cât sânge de ungur a curs în birtul ăsta nu-ţi poţi imagina. I se zice ‘La unguri’ pentru că clientela sa este preponderent de origine maghiară şi dacă vine un român mai iute de mânie instant se împart în două cete. Zboară sticlele, paharele, scaunele, mesele de zici că eşti în Star Trek. Nici aici n-am intrat şi nu voi intra vreodată aici.

3. La cabană. De “La unguri”, următoarea curte. Un cuplu, soţ-soţie, de 40+ ani şi-au deschis un mic bar cu teresă, foarte decent, cu acvariu cu peşti, din ăia reali, nu din ce am prezentat la prima categorie.

4. La nuc. Ăsta îi un birt în adevăratul sens al cuvântului. Nici nu intri bine în curte şi te loveşte un puternic miros de tărie şi bere, mai ceva ca acvariul de la capăt. Denumirea birtului despre care vorbim vine de la nucul bătrân care face umbră la poartă şi după care se ghidează toată lumea. Poţi lejer să-ţi dai o întâlnire de afaceri la nuc pentru că invitaţii nu au cum să-l rateze. Să nu fie numai întâlnire romantică, La Nuc nu e tocmai un mediu propice pentru a te întâlni cu iubita, mai ales cu atâţia “cavaleri ai rachiului” prin preajmă.

5. Cuba Cafe. Ăsta se încearcă să fie un mic Bamboo de provincie, construit acu’ vreo 2 ani. Terasă afară, canapele de piele înăuntru. Locaţie: la 20 de metri în spatele blocului meu, pe Ciortea. Nu prea intru aici de obicei, din simplul motiv că nu-mi place să beau aproape de casă, n-are niciun farmec. Altfel e când eşti pe Piezişă, acolo unde vine toată spuma studenţiei, crema din căminele de fete din Haşdeu. De aici am văzut Dinamo – Rapid de săptămâna trecută. Foarte fain locul şi preţuri bunicele, pentru toate buzunarele, zic.

No, cam astea sunt birturile cu care am crescut, unele mai vechi, altele mai noi. Birturi de cartier, de provincie, în care băutul pe datorie se poartă.

Topul nu include pizzeria Mamma Mia, restaurantul Hidalgo, Vila Europa. Astea fac parte din categoria locaţiilor mai selecte unde nu merge oricine.