Am în jurul meu numai oameni corecţi şi de încredere, niciodată n-am avut parte de persoane care să mă dezamăgească. Unii ar zice acum că sunt un norocos, cum să am eu bafta asta să nu fiu dezamăgit de nimeni? Chiar niciodată? Da, niciodată… ştiu că sunt tare, dar îmi place să mi-o spună şi alţii, glumesc aici. Ok, dar nu despre apropiaţii mei vreau să vorbesc, ci despre relaţia mea cu vecinii şi despre vecini în general. Eu stau într-un bloc mare, de 10 etaje, cu oameni corecţi, respectuoşi şi plin de bun simţ. N-am avut absolut nimic de împărţit cu vreunul dintre ei. Niciodată nu mi s-a întâmplat să fiu înjurat sau luat la mişto de cineva în blocul în care mi-am petrecut ultimii 21 de ani din viaţă. Ne vedem fiecare de viaţă, ne salutăm reciproc, mai schimbăm două vorbe când e cazul şi atât. Pot să spun chiar că am cei mai de treabă vecini şi chiar să mă laud cu ei, mulţi ar vrea să fie în locul meu, credeţi-mă. Fără manele, fără certuri, fără gălăgie noaptea şi în primul rând fără nesimţiţi. Iar dacă se întâmplă cumva ca cineva să dea o petrecere de onomastică sau să îşi facă lucrări în apartament, cu o zi înainte apar şi scuzele de deranj din partea respectivului la uşa noastră şi un afiş pe uşa scării cu anunţul de deranj între orele X şi Y.

N-am nicio babă senilă pe palier care să se uite din 5 în 5 minute pe vizor şi pe geam cine vine şi cine pleacă din bloc de zici că e de la SRI. Niciun grup de pensionari care să stea în faţa scării, pe băncuţă, şi bârfind pe toată lumea. N-am nici băncuţă la scară, iar pensionarii stau pe malul Someşului, în parcul de copii, babele la pălăvrăgeală iar moşii la cărţi şi remmy. Aici în cartierul minunat unde-mi duc traiul în tihnă fiecare are locul lui. Unii în parcul de copii, alţii pe terenul de fotbal, alţii la şah/cărţi/remmy. Toţi trăiesc în deplină armonie, ca să-i zic aşa.

Revenind la vecini şi de unde mi-a venit mie să scriu despre ce oameni corecţi am în bloc. Nu, nu scriu ca să mă laud, doamne fereşte, ci pur şi simplu pentru că rar întâlneşti pe bloguri vorbindu-se despre lucruri bune. Astăzi a sunat la uşă un domn în vârstă care mi-a spus că tocmai ce s-au mutat la etajul doi, eu fiind la unu, şi că în zilele următoare îşi vor face nişte renovări în casă. Să nu ne deranjeze cumva. Omul părea destul de afectat de treaba asta şi se vedea că nu vrea să se pună rău cu vecinii. L-am liniştit zicându-i că nu e nicio problemă pentru noi . Ce m-a mişcat a fost gestul omului de a merge din uşă în uşă cerând oarecum un “ok” din partea vecinilor pentru a-şi face lucrări în apartament. N-a vrut să fie criticat şi înjurat pentru că a îndrăznit să strice liniştea (îmi scapă cuvântul pe care vroiam să-l folosesc aici). Rar mai găseşti oameni corecţi în ţara asta! Şi pot spune că nu e primul om care se mută în bloc şi face gestul acesta, de a merge din poartă-n poartă şi a-şi cere scuze pentru deranj. A mai fost un cuplu de tineri căsătoriţi care a făcut asta. Asemenea oameni merită cu adevărat RESPECT.