Numai oameni de mare caracter la Caransebeş

Caransebeşul este un oraş de 28301 de suflete, din ăştia 26074 îs români veritabili, 608 îs ucrainieni, 568 romi (adică un fel de paraziţi pe spinarea românilor), 530 îs nemţi, 336 îs ungurii şi 1% dintre ei reprezintă alte minorităţii şi naţii. Asta conform ultimului recensământ efectuat în anul 2002, dar e foarte posibil ca să se fi înmulţit de atunci.

Dacă te mănâncă undeva să dai un search pe Youtube după Caransebeş, la primele rezultate apare doar Fernando cu al său alai, adică un mare învăţat care a ridicat ştacheta oraşului prin talentul său desăvârşit în domeniul muzical. Mare om, mare caracter. Dar să nu credeţi că Fernando e singurul înţelept din urbe, Chinezu, Krăcanici şi ultimul, dar nu cel din urmă, Ghiţă Fermecătorul, prin talentul lor, îi calcă pe urme. Aceştia încearcă să pună şi ei umărul la promovarea comunităţii în ţară şi-n afară. Ei îl au ca mentor pe acelaşi Fernando care, graţie talentului său, a reuşit în viaţă. Sunt convins că mai sunt şi alţii asemenea, doar că nu au fost aduşi încă de la coada vacii pe sticlă.

Observaţi că am folosit de două ori cuvântul talent, nici nu puteam altfel. Încă de două ori e prea puţin pentru asemenea dinozauri ai culturii moderne.

Păzea, urmează numai oameni de mare caracter la Cluj, de unde avem ce alege. Mai încolo.

Lasa un comentariu

Inainte de posta un comentariu trebuie sa ai in vedere urmatoarele:

  • Fara comentarii monosilabice
  • Daca ai de gand sa ma injuri, nu ti-ai gasit locul potrivit
  • Nu ma spama. Comentariile care contin link-uri catre site-uri dubioase se vor sterge
  • Foloseste un limbaj decent si corect dpdv gramatical.

    Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.

  • Spaţiu de susţinere gratuită


    Powered by WordPress | Designed by: wordpress themes free | Thanks to Find Free WordPress Themes, wordpress themes 2012 and WordPress Themes
    e-advertising - www.articole-sponsorizate.ro