Poate nu toată lumea ştie, dar io am folosit “Bancheru” ca nickname când încă eram cu biberonul în gură în online. Când nu ştiam ce e ăla blog, social-media, twitter, facebook şi cea mai importantă aplicaţie pentru mine era messu, folosit ca unealtă principală pentru agăţat. Mi-am pornit blogul pe Bancheru, a fost o poreclă, un pseudonim fără nicio legătură cu sensul real al cuvântului. L-am folosit o bună bucată de vreme, apoi l-am omorât. M-am decis că e mai bine să defilez cu adevărata identitate, după ce am descoperit blogul. Nu ştiu ce a fost în mintea mea atunci. Uneori simt urme de regret că am făcut asta, alteori nu. Pentru că într-un fel puteam sta foarte bine anonim fără ca nimeni să ştie de mine, cine sunt şi ce fac. Poate că era mai bine aşa. Puteam scrie orice şi despre oricine că mă durea în bască cine citea.

Şi totuşi, oricât de mult mi-a plăcut pe atunci cum sună nick-ul ăsta, care a devenit o parte din mine totuşi, dat fiind că pretenii mă strigă aşa, în online am reuşit să mă eliberez de sub strânsoarea lui, ca să zic aşa.

Dacă te dai şi tu mare cu blogul tău, dar încă îţi scrii textele sub porecla ta din copilărie, te bate gândul să te apuci să-ţi foloseşti adevărata identitate? Şi nu-mi ziceţi că n-aveţi o poreclă că nu vă cred. Toată trebuie să aibă una!

Dacă faceţi parte din categoria bloggerilor care au trecut de stadiul de poreclă, cum vă simţiţi acum când publicaţi un articol? Aşa-i că sunteţi un pic mai atenţi la ceea ce scrieţi, pentru că totuşi e numele vostru din buletin în joc şi nu puteţi scrie chiar orice? Şi această întrebare merge către Alexandru Negrea, a cărui răspuns vreau să-l aflu având în vedere că şi el s-a desprins cumva de poreclă (din copilărie?) şi a început să lucreze la un proces de personal branding pe numele său.