Codul bărbaţilor

M-am trezit azi dimineaţa cu o dilemă aproape existenţială. Nu e cine ştie ce, dar e un subiect bun de făcut conversaţie, aşa când numai de scris pe blog n-ai chef. Mă întrebam eu, aşa în sinea mea, fiindcă eu nu m-am lovit l-a cap ca să mă apuc să vorbesc singur, dacă există un cod al bărbaţilor. Ştiu că există o grămadă de coduri, printre care: codul muncii, codul penal, codul bunelor maniere, codul rutier, codul fiscal, codul civil şi codul poştal. Astea mi-au venit la repezeală, dar de codul bărbaţilor s-au al femeilor eu n-am auzit. Oare există? Şi am avea nevoie, ce ziceţi?

Două mostre pe care le-am încropit pentru codul bărbaţilor.

1. Dacă ajung primul la ea înseamnă că e a mea şi tu nu mai ai nici un drept să umbli după ea! Înţeleg să ne întrecem la, care-i obţine primul numărul de telefon sau care o scoate primul în oraş, dar să nu transformăm totul într-un război fără sfârşit. Să ne obişnuim cu faptul că unul din noi trebuie să piardă şi viaţa merge înainte. Gândeşte-te la tipa aia drăguţă şi singurică pe care ne batem noi ca la trofeul champions league, toată lumea aleargă după el, dar numai unul ajunge să-l ridice deasupra capului. Faza e că, pentru trofeu CL aleargă 22 de inşi timp de 90 de minute, în schimb pentru o fată aleargă 2-3. Dacă aleargă mai mult de 4 înseamnă că-i “profesoară” (ce bine că m-am abţinut să nu folosesc cuvântul curvă).

2. Când bărbaţii ies în grup la o bere nu înseamnă că e un gayparty în oraş! Lipsa femeilor dintr-un grup de masculi feroce are un scop anume: o prezenţă feminină strică întotdeauna atmosfera! Să detaliem – Cutărică îi face ochi dulci prietenei altuia în timp ce respectivul îşi povesteşte aventura vieţii lui de la ultima băută. Respectivul observă atenţia pe care o primeşte prietena lui, iar Cutărică se alege cu, în cel mai bun caz, un ochi umflat. De aici şi până la sânge nu mai e decât un pas.

Avem nevoie de un astfel de cod?

Lasa un comentariu

Inainte de posta un comentariu trebuie sa ai in vedere urmatoarele:

  • Fara comentarii monosilabice
  • Daca ai de gand sa ma injuri, nu ti-ai gasit locul potrivit
  • Nu ma spama. Comentariile care contin link-uri catre site-uri dubioase se vor sterge
  • Foloseste un limbaj decent si corect dpdv gramatical.

    Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.

  • Spaţiu de susţinere gratuită


    Powered by WordPress | Designed by: wordpress themes free | Thanks to Find Free WordPress Themes, wordpress themes 2012 and WordPress Themes
    e-advertising - www.articole-sponsorizate.ro