Cine mai e antrenor la Steaua?

Ultima oară când am închis televizorul, antrenor era Bergodi. Asta se întâmpla pe la 12, imediat după meciul Stelei. Nu am mai stat să urmăresc declaraţiile de după meci, aşa cum fac de obicei, din motive de oboseală. Astăzi, când am dat drumul la televizor, antrenor era Stoichiţă. Noaptea a fost un sfetnic bun pentru Becali totuşi, dincolo de absurditatea motivului din cauza căruia a fost demis Cristiano Bergodi. Nici prin minte nu mi-a trecut că Bergodi ar fi putut demis, dar te pui cu Gigi Becali? Nu. Cu Gigi nu te pui că nu ştie multe. Aş zice-o pe aia cu prostul şi mintea odihnită, dar mă abţin.

Ca microbist şi un cunoscător al fotbalului sunt absolut bulversat de atâtea schimbări de antrenor la FC Steaua. Nu sunt stelist, dar acest domn, dacă pot să-i spun domn, pe nume Gigi Becali întrece măsura, iar bunul simţ şi respectul lipseşte cu desăvârşire din abecedarul dânsului. Ca dinamovist, Becali a ajuns să-mi fie atât de antipatic cam cum îi este unui stelist adevărat.

Becali nu trebuie înjurat, trebuie convins să realizeze singur că fotbalul e o mare necunoscută pentru el. Deşi asta mi se pare cel mai greu lucru. Dacă ar fi să transcriu o glumă potrivită pentru paragraful acesta, aceea ar fi: “Nu trebuie să doreşti moartea şefului, ci să faci să şi-o dorească singur”. Numai că aici nu e vorba de moarte şi nici de şef, dar ideea e aceeaşi. Parol.

PS: M-am adresat cu domnul şi dânsul din respect. Nu am băut împreună cu el şi nici rude nu suntem, slavă domnului.

Acelaşi dinamovist realist

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.