S-a întâmplat la #fotbalcluj, acolo unde după două meciuri tot dau goluri, şi nu-s în propria poartă aşa cum speraţi unii (ce vreţi mă, scrie Bănel pe fruntea mea?). Păcat că echipa pierde.

N-am observat, au roit la ora meciului muştele cumva prin jurul terenului? Ca să excludem din start varianta că am dat după muşte.

În poza de mai jos, cea mai artististică în care am fost surprins vreodată, fără să vreau, mă aflu în plin exerciţiu al funcţiunii, agitându-mă pe un teren incredibil de mare pentru un om atât de mic (asta e metaforă, evident). Nu mai reţin faza în care am fost surprins de paparazzi de pe margine :), deci nu pot să vă zic cu exactitate dacă am atins io mingea sau a suflat-o vântul (că bătea vântul la ora meciului), important e că a plecat de lângă mine. E posibil s-o fi atins, judecând după câteva aspecte ale acestei poze. Mimica feţei denotă o puternică uşurare, uşurare că am scăpat de minge şi n-a ajuns-o şacalul din spate :). Braţul care fură startul şi o ia mai repede decât corpul înseamnă că a existat un elan pe care l-am luat când, surprinzător, am lovit mingea. Piciorul ridicat nu e pentru că m-aş da drept struţ şi nici nu încerc să-mi marchez teritoriul în vreun fel, ci pur şi simplu pentru că mingea a fost lovită cu brutalitate de respectivul picior. De unde rezultă că nu m-am agitat ca peştele pe uscat.

Ciulea a jucat pe terenul adversarului a doua zi după meci şi a scris pe blogul fitzuicii. Te aliezi cu duşmanul, meştere? Crezi că noi nu o să câştigăm un meci într-o zi cu soare? Încerci să-ţi câştigi un loc de titular în dream-team-ul lor? Ce dacă am pierdut 9-6, 10-8 şi am făcut un 5-5, o să răsară soarele şi pe strada noastră. Răbdare. :)) Nici România nu o duce prea bine la fotbal, da’ asta nu ne opreşte să credem că o să câştigăm măcar un trofeu european cândva.

Creditul merge la cine a făcut poza. Nu ştiu cine că io eram prea concentrat la joc, după cum se vede.