Aseară m-am uitat la meciul Unirea Urziceni vs Steaua, o partidă faină cu un joc cursiv, ritmat şi cu multe faze de poartă. Trec peste faptul că m-am bucurat teribil la 2-1 pentru Urziceni, nu pentru că aş fi eu mare suporter al Unirii ci pentru că nu-l suport pe omul care păstoreşte clubul din Ghencea. Şi mă bucur enorm când văd cum i se taie din avânt lui Becali după meciuri. El, marele viteaz înainte de meci, declarând: batem 2,3,4,5 – 0, nu există să pierdem, noi suntem Steaua şi Steaua nu pierde niciodată. Arogant cum îl ştim, se desumflă imediat când echipa lui joacă mult sub aşteptări iar rezultatul nu este nici pe aproape cel visat de el.

Aseară, Kapetanos a fost din nou omul potrivit la locul potrivit, pentru a nu ştiu câta oară, salvând un punct miraculos pe arena Tineretului din Urziceni. Dacă ne uităm pe statistici câte meciuri a salvat Kape de când e la Steaua, ajungem la concluzia că 3 sferturi din punctele Stelei din acest campionat le-a făcut grecul, cu golurile sale din ultima secundă de joc. Bulan? Categoric, altceva nu poate fi. Să dai gol în ultimul minut din 10 meciuri mi se pare că îţi trebuie mult noroc pentru asta. Grecul are o evoluţie mediocră până prin minutul 80, dar vine cu golul salvator exact când nimeni nu mai spera.

În comparaţie cu “prinţul” Adrian Cristea de la Dinamo, Kape se lipeşte de gol. Grecul n-are tehnica lui Cristea asta-i clar, dar are ceva ce “prinţul” nu are: NOROC. Se lipeşte mingea de el exact când trebuie şi marcă golul când ţi lumea mai dragă. “Prinţul” o fi el tehnic, dar e indolent şi crede că dacă e preferatul lui Borcea nu mai trebuie să joace fotbal.

Bulanul lui Kapetanos îl aduce în inimile suporterilor şi în graţiile conducerii, în schimb, indolenţa “prinţului” îl duce direct acolo unde nu-şi doreşte niciun fotbalist să ajungă: ţinta criticilor suporterilor, conducerii şi tuturor oamenilor de fotbal de pe la noi.

Dragi prieteni, nu ştiu dacă vă interesează, dar am pierdut cu Israel la fotbal, cu 2-0 încă, şi la Timişoara, acolo unde cică naţionala e primită cel mai bine şi unde se zice că publicul e al 12-lea jucător. Ca norocul că a fost amical, că altfel săreau scântei destul de mari după ruşinea asta de meci. Dacă şi Israel a ajuns să ne bată atunci chiar nu avem ce pretenţii să mai avem la europene, mondiale şi alte alea. Da, ştiu că a fost amical, dar nu schimbă cu nimic datele problemei. Dacă ne dăm cu curul de pământ că noi suntem miezul în fotbalul mare, nu putem pierde cu Israelul acasă într-un meci amical. Da, au fost destui inşi care au declarat că România are cea mai puternică naţională. Şi ştiu că a fost un meci amical în care se decid tactici, se testează jucători, formaţii, dar e cam jenibil să iei două boabe de la israeliţi.

Ne-am făcut de râsul curcilor de atâtea ori, naţionala noastră nu mai sperie pe nimeni aşa cum o făcea odată (a ce vremuri, CM 94), pentru că nu e prima dată când jucăm aşa de prost, şi cu siguranţă nu va fi nici ultima. Ce e mai trist e că de fiecare dată, la finalul unui astfel de meci, se găseşte cineva care să ia apărarea naţionalei. “Am întâlnit un adversar bun”, “au avut mulţi jucători cu experienţă”, “naţionala are nevoie de susţinerea noastră în continuare”, “trebuie să fim alături de naţională pentru că are nevoie de noi”, cam astea sunt vorbele pe care le auzi după oricare din înfrângeri. Asta cu “am întâlnit un adversar bun” deja e frustrant, mai ales când ai avut adversari ca Israel sau Insulele Feroe. Acum vin eu şi întreb, cât să mai suportăm umilinţele astea, până când mai trebuie să ne chinuim urmărind mizerii din astea de meciuri în care, echipa reprezentativă de la care ne aşteptam să vedem ceva fotbal, ne dezamăgeşte. Belodedici zicea ceva de genul la finalul meciului că, trebuie să avem în continuare încredere în naţionala României pentru că am început o nouă campanie de calificare şi echipa are nevoie de aportul fanilor. Până când să mai susţinem naţionala asta de marionete şi gloabe? Mai merită să susţinem o naţionala ca şi cea de acum? Eu zic că nu, dar asta e părerea mea.

Urmează un amical cu Ucraina. Oare la ce să ne aşteptăm de la meciul ala?

S-a terminat meciul International Ct. de Argeş – Dinamo cu victoria câinilor, scor 1-3. De două ori Andrei Cristea şi o dată Marius Alexe pentru Dinamo, în timp ce pentru Inter a marcat Bogdan Apostu. Nu vreau să comentez meciul pentru că n-are sens, dar ce vreau să zic e că acum pe banca lui Dinamo stau trei oameni. Ţălnar, Prunea şi Ganea. Ţălnar e oficial trecut pe foaie ca antrenor, dar toţi trei dau indicaţii. Toţi sunt cu mâinile sus gesticulând în timpul meciului. Şi dacă-l mai punem la socoteală şi pe Dinu, care nu stă pe bancă dar e un fel de supervizor pentru Ţălnar atunci se fac patru oameni care dau indicaţii la Dinamo. Fiecare vede jocul altfel, greu de crezut că toţi 4 gândesc la fel. Mă mir că încă n-a debarcat nici unul, semn că se înţeleg destul de bine.

Nu ştiu cum se simt jucătorii într-un meci când primesc indicaţii din 3 părţi, dar din moment ce echipa câştigă înseamnă că merge treaba.

Să fie oare reţeta succesului? Unde-s doi puterea creşte, dar unde-s trei e şi mai bine.

Nu credeam că aveam să mă distrez aşa de tare cum m-am distrat la meciul Steaua – Ceahlăul de aseară, scor 1-3, dar chiar m-am amuzat copios văzând cum steaua lui becali galopează spre titlu . Primul meci din retur, noi achiziţii, lanterna roşie, acasă, umilinţă. Restul e tăcere. Sincer nu mă aşteptam ca Steaua să şi-o fure în halul în care şi-a furat-o în meciul ăsta, cu tot anti-stelismul meu caracteristic, dar de asta e fain fotbalul şi distractiv uneori.

Am mai văzut o mostră crasă de prostie tipică fotbalului din România. Suporterii s-au dat în spectacol, a n-a oară, aruncând cu zăpadă înspre echipa adversă şi jucători. Nevoia de afirmare a unor indivizi care nu au nicio tangenţă cu fotbalul. În ziua de azi, orice individ care are chef să fie în centrul atenţiei vine la un meci de fotbal şi începe să se maimuţărească în tribună făcând pe viteazul, aruncând cu punga de sămânţă în teren, bricheta, moneda, telefonul propriu şi mai nou zăpadă, strigând, înjurând arbitrul, înjurând jucătorii, echipa adversă şi distrugând ceea ce ar trebui să fie frumuseţea jocului de fotbal. Şi apoi se hlizeşte în faţa pretenilor, la fel de înguşti la minte ca şi el, ce tare a fost el că l-a pălit pe Stoichiţă şi pe Szekely cu un bulgăre în cap. Face şou, că el de asta a venit la meci, să facă şou şi să fie în centrul atenţiei.

Ce nu înţeleg io e de ce ăştia care au prea multă energie şi vor cu tot dinadinsul să se afirme, de ce nu merg în peluză, cu fularul la gât şi să urle cât îi ţin plămânii, încurajându-şi echipa preferată civilizat şi fără înjurăturile clasice şi aruncatul cu diverse obiecte înspre jucători/antrenori/staff. În Anglia nu există garduri în jurul terenului, la noi se fac gardurile de câţiva metri înălţime. Aici se vede diferenţa.

Cine face pariu cu mine că Stoichiţă nu prinde ghiocelul în Ghencea?

Când ajunge să stea în faţa televizorului la un meci de fotbal…

• femeia zice întotdeauna, eu ţin cu cine câştigă
• femeia nu înţelege niciodată de ce ne place nouă sportul ăsta
• femeia ocheşte un singur jucător din 22 intr-un meci de fotbal, cel care i se pare cel mai drăguţ
• femeia întreabă tot timpul cine conduce pe cine
• femeia are o tolbă plină de întrebări enervante pe care trebuie să le folosească pe toate, până ce te enervezi şi mergi la un vecin să vezi meciul în linişte
• femeia găseşte întotdeauna legături între fotbal şi moda, telenovele sau shopping – gen: de ce sunt îmbrăcaţi ăia în galben cu negru, că nu se potrivesc culorile, că e naşpa echipamentul – iar de aici pătrunde în zona în care un bărbat este în inferioritate – moda
• femeia înjură la un meci de fotbal doar când jucătorul drăguţ este accidentat
• femeia ţine cu echipa adversă doar ca să-ţi facă ţie în ciudă
• femeia îşi va găsi întotdeauna ceva de lucru în camera unde încerci tu să urmăreşti un meci. dat cu aspiratorul, şters praful, făcut curat într-un dulap, rearanjat mobila, orice numai să te ia de la meci.
• femeia are chef de tandreţuri fix în alea 90 de minute cât ţine meciul
• dacă încerci s-o dai la o parte îţi va reproşa că nu o mai iubeşti

… pentru liniştea ta în timpul meciului există mastercard. îi dai cardul femeii şi ai parte numai de  linişte. dar să nu te întrebi după aia de ce nu mai ai niciun ban pe card, bine?

Subiectul Mutu-dopat-cu-medicamentul-de-slăbit s-a răspândit cu viteza sunetului pe întreg mapamondul, până şi angolezii au titrat pe prima pagină despre dopatul nostru. De parcă ei n-ar avea dopaţii lor, tocmai ei şi-au găsit să se ia de omul nostru, ei care aleargă de 3xbănel într-un meci. Să nu-mi spuneţi mie că ăştia au fost dotaţi cu viteză şi rezistenţă de la mama natură. Spaniolii, francezii, englezii, irlandezii, danezii, absolut toate naţiile Pământului au luat subiectul şi l-au întors pe toate părţile, parcă ar fi fost conaţionalul lor. Hai că pe italieni îi înţeleg să vorbească despre treaba asta, acţiunea s-a întâmplat în ograda lor, dar şi africanii să scrie pe tema asta, mi se pare prea de tot. Azi mâine o să ne trezim că Insulele Feroe vor rejucarea meciului cu noi din preliminarii pe motiv că ei mai aveau şanse de calificare la mondiale şi n-aveau de unde şti dacă rumânaşii n-au luat ceva înainte de meci. Vezi Mutule ce ai făcut, acuma or să creadă ăştia de la UEFA că  băieţii de la Urziceni au luat vitamine care îţi dau aripi înainte meciuri, de au făcut 8 puncte în grupă. Sibutramina îţi dă aripi, vorba reclamei.

Adriane, tu îţi dai seama că dacă jucai în campionatul românesc cu sibutramina în vene ieşeai golgeter all-time. În România nu trebuie să-ţi faci griji de controale antidoping, aici poţi juca şi dacă tragi pe nas dimineaţa, la prânz şi seara că n-are nimeni treabă cu tine. Aici ai o scuză dacă eşti prins ameţit şi vezi două porţi în loc de una – ai fost la un şpriţ azi noapte prin cluburi. Nu vezi că’Mitică de la ligă’ din trei vorbe într-o declaraţie – două îs despre şpriţuri.

Ştie cineva cum stăm cu vânzările de sibutramina. Crescutără? La ce minte au rumânaşii noştrii să vezi cum or să înlocuiască viagra cu sibutramină şi apoi să vezi discuţii. “Ai văzut mă ce sprinten era Mutu cu pastila minune în el şi ce goale dădea. Stai să vezi când iau io o pastilă din asta, să vezi atunci ce goluri dau în pat cu nevastă-mea, numa’ acolo unde se f… păianjenii dau. Pe mine n-are cine să mă suspende sau să mă prindă dopat, că-s liber profesionist”.

Fotbalul românesc continuă să se afunde în suferinţă, iar realegerea lui Mircea Sandu în fruntea federaţiei române de fotbal anunţă în continuare degradarea fotbalului nostru. 192 de oameni au votat pentru Mircea Sandu, în timp ce pentru Constantin Iacov au votat 67 de oameni. Eu aş zice că acei 67 au votat împotriva Naşului, nu pentru Iacov. Cu tot respectul pentru planul lui Iacov, dar e greu să învingi corupţia şi mafia, mai ales în România. Cei care au votat împotrivă nu au curajul să iasă în faţă şi să-şi strige doleanţele, de teama unor repercusiuni care s-ar abate peste echipa lor în caz că nu iasă cine trebuie, aşa că preferă să voteze anti şi să tacă.

Susţin cu tărie ceea ce zice Iacov: fotbalul românesc e în colaps. Punct. Ăsta e adevărul, şi o ştim cu toţii, de la ultimul suporter al echipei FC Scuipă-n Dunăre din liga a IV-a şi până la liderul de galerie al lui Dinamo, Steaua sau Rapid. Dar noi n-avem ce face, noi n-avem nicio putere în FRF şi nici drept de vot, aşa că înghiţim toate gogoşile care ni se vâră pe gât.

Ascultam declaraţia lui Sandu de după alegeri şi mă minunam cât de multă nesimţire poate găzdui omul ăsta în el. Zicea la un moment dat, “Iacov a recurs la nişte minciuni electorale pentru a obţine alea 67 de voturi”, sau ceva în genul. Băi, mafiotule, coruptule, tu de 20 ani minţi în continuu, de 20 de ani promiţi că fotbalul românesc va arăta mai bine şi vom scăpa de corupţie. Dar uiţi un lucru, tu eşti buba cea mai mare, tu eşti cancerul principal. Omul ăsta se ascunde sub masca UEFA. O tot dă la înaintare cu: sunt membru în forul european, am pus o vorbă bună la Platini despre România, am adus o finala de cupă europeană în România. Hai mă, serios. Astea le putea face oricine avea în spate federaţia română de fotbal timp de 20 de ani. Nu e mare şmecherie să mergi la Uefa şi să zici: Bună, sunt X şi sunt preşedintele FRF din România. Şi apoi să continue cu: “Credeţi că am putea găzdui şi noi o finală de cupă europeană, ţara noastră? – Păi da, aveţi stadion? – Păi nu, dar facem. – Când faceţi mai discutăm!”. Şi lucrările la noul stadion naţional au început şi avansează cu viteza melcului turbat. Dar el are influenţă la UEFA, nene.

Mă surprinde totuşi câţi oameni mai cred încă în acest Mircea Sandu, 192 e o cifră destul de mare pentru câţi inşi s-au declarat anti-sandu de-a lungul ultimilor ani. Oare ce le-o fi promis în schimb celor care l-au votat, cu ce i-o fi amăgit? Bag mână în foc că din ăia 192, vreo 50 au fost din ligile inferioare, de la echipe mici, amăgiţi cu ajutorul financiar, ca-n fiecare an, de 20 de ani încoace.

Frumos, un om bolnav va conduce o federaţie în următorii 4 ani. Numai în România se poate întâmpla aşa ceva.