Archive for the ‘Fotbalistice’ Category

Toată lumea are ceva cu vuvuzelele

Se putea să treacă CM 2010 şi să nu scriu măcar un post despre marele evident, evident că nu. Aşa că, iată-mă ajuns la momentul în care îmi spun şi eu părerea despre mondial. Subiectul: vuvuzela.  Toată lumea are ceva cu ele, ba că îi deranjează, ba că îi zgârie pe creier, ba că nu pot urmări meciul în linişte, ba că nuştiuce. Îi deranjează pe ei, care stau în fotoliu personal şi cu berea în mână. Pe ei îi deranjează, da? Alo, gara, fraţilor, vă uitaţi la un campionat mondial de fotbal totuşi! De fotbal, vere! Da ce, vreţi să se cânte Gaudeamus Igitur în timpul meciului sau simfonia a treia a lui Beethoven. Urmăriţi totuşi un meci de fotbal, face parte din decor. E normal să fie atmosferă pe stadion, că dacă n-ar fi atmosferă am urmări un spectacol de balet.

Oare oamenii ăştia care au ceva cu vuvuzelele de când n-au mai fost pe un stadion, să vadă cu ochii lor ce atmosferă se face. Cu trompete, fluiere, strigăte, petarde, fumigene, coregrafii în toată regula. Aşa ştiu oamenii ăia din Africa să facă atmosferă, cu vuvuzela. Ce vă nemulţumeşte? Că scoate un sunet infernal, asta e, riscul meseriei.

Mergeţi, dragilor, cu curaj, la un meci de fotbal de la noi şi vedeţi cum e, că aşa din faţa televizorului şi io pot să zic multe. N-am nimic cu vuvuzelele, dacă ăsta e modul lor de a face atmosferă pe stadion asta e. Dacă n-ar exista vuvuzeaua probabil că stadioanele care găzduiesc CM ar fi mai dezolante.

De ce nu-l vad pe Piturca la Steaua?

Din acelaşi motiv pentru care nu văd un antrenor să lucreze cu Becali, indiferent că vorbim de Steaua sau de altă echipă. Poa’ să fie şi Sir Alex Ferguson antrenor că tot Jiji comandă la echipă. Ştiu că Piţurcă e un tip dur, arogant şi nu se lasă călcat în picioare de niciun patron, chiar dacă numele lui e Gigi Becali sau Mititelu, dar chiar nu-l văd pe cel poreclit “Satana” antrenând Steaua cu ciobănaşul patron. De ce nu-l văd? Păi s-o luăm cu începutul. Ia să vedem ce condiţii i-a impus ca să antreze?

Să nu vorbească la televizor decât 20 de ore după meci şi atunci să nu atace jucătorii şi staff-ul tehnic la teve, să nu deie din casă! Asta sună exact ca şi aia cu, mutu îi zice surdului că orbul se uită la ei. Cum să-i închizi gura lui Becali? Nu poţi. A zis-o chiar el, “mor dacă nu vorbesc”. Şi 20 ore după meci? Păi voi credeţi că tărtăcuţa lui poate să păstreze informaţiile atâta timp. Ăsta uită după două ore cu cine a jucat Steaua şi cine a dat gol, darămite după 20 de ore. Dacă nu vorbeşte “la cald” de meci nu mai are ce vorbi şi moderatorii de emisiuni sportive nu mai au de cine se distra şi pe cine să facă rating.

Să facă pace cu suporterii! La cum îi văd io pe fanaticii suporteri ai Stelei şi ăia care iubesc cu adevărat culorile clubului, asta e ultimul lucru la care se gândesc – pace cu omul negru.

Să nu mai ţină jucătorii neplătiţi, să aibă cel puţin 1 milion de euro în contul clubului. L-aţi văzut vreodată pe Becali să se complice cu conturi, carduri şi alte tehnologii din astea? El e adeptul valizei şi a punguţei cu doi bani.

Buget de 4 milioane de euro pentru transferuri. Care transferuri? A mai făcut Steaua vreun transfer mai serios în ultimul timp, în afară de Tănase? La B dacă jucătorul nu e gratis şi nu acceptă salar de douăjde mii n-are ce căuta.

Piţurcă nu va face faţă la Steaua, aşa cum n-au făcut nici Bergodi, Stoichiţă, Dorinel, Lăcătuş, Hagi şi cine a mai fost că am pierdut şirul. Şi Mourinho dacă ar antrena pe Steaua n-ar putea să-şi facă treaba. Eu chiar nu înţeleg de ce Becali nu-şi dă licenţa de antrenor, dacă se crede aşa de deştept.

Hai că asta, ultima parte, a fost bună, atât de bună încât m-am gândit să lansez o provocare pentru toţi steliştii. Care ar fi reacţia voastră dacă Becali s-ar trezi mâine şi ar face şcoala de antrenori şi ar antrena Steaua, pe bune, cu licenţă?

Individualism vs ECHIPA

După o oră jumate’ de El Clasico, o singură echipă putem spune că a existat pe teren şi a ieşit în evidenţă printr-un joc cursiv de echipă: FC Barcelona. Îmi pare rău că spun asta dar n-am ce altceva să spun despre un asemenea meci. Spre disperarea mea şi a altor câteva milioane de fani madrileni din întreaga lume, care ne-am fi aşteptat măcar la o victorie cu 1-0 cu marea rivală, Realul s-a prezentat PENIBIL. Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de pe stadion iar ai noştrii ne-au arătat încă o dată cum nu trebuie să se joace fotbalul într-un derby. La fel ca şi anul trecut când am pierdut pe Camp Nou. Parcă a fost un meci tras la indigo, aceeaşi evoluţie ştearsă, gafe în apărare şi lipsa de concentrare.

Aşa cum pentru Dinamo un meci cu Steaua e cât un campionat, aşa şi pentru Real un meci cu Barca ar trebui să fie cât un campionat. N-a fost să fie aseară. Ne-au dominat catalanii ca la ei acasă şi, ce-i foarte interesant, nici n-au tras prea tare. Un 0-2 sec şi 3 puncte care vor cântării serios în lupta pentru titlu. O vorbă veche din lumea fotbalului spune cam aşa, dacă nu eşti în stare să te concentrezi şi să scoţi un rezultat bun contra Barcelonei atunci ce pretenţii să mai ai la titlu? Bine, nu e chiar aşa, dar am adaptat-o eu un pic. Cert e că, Realului i-a lipsit aseară luciditatea şi concentrarea. Evoluţia “marelui” Cristiano Ronaldo a lăsat de dorit, mult de dorit. Multă alergătură, maratoane, biciclete, triciclete, mingi printre craci pentru nimic. La un moment dat nu ştiam pentru cine joacă, pentru Real sau pentru el. Dacă ne luăm după care cum a jucat, Pedro, colegul din atac al lui Messi, a pus mai multe probleme decât “vedeta”, şi el nu e jucător de 1 miliard de euro asta-i clar. S-a simţit foarte mult absenţa la mijloc a lui Kaka, poate că altfel curgea jocul dacă era brazilianul pe teren.

Orice antrenor ai fi, dacă l-ai avea pe Raul la dispoziţie, chiar nu poţi să-l ţii pe bancă într-un meci cu Barcelona. Nu poţi, pur şi simplu. Atâta timp cât îl mai ţin picioarele trebuie să fie titular în El Clasico.

Messi, imperial ca de obicei. Xavi, omul pe la care trec toate mingile. După părerea mea, cei mai buni jucători din acest meci.

În concluzie, jocul în echipă a bătut individualismul. Cam de doi ani încoace tot îl bate, dar nimeni nu face nimic.

Foto: gsp.ro

Bulanul lui Kapetanos şi indolenţa Prinţului

Aseară m-am uitat la meciul Unirea Urziceni vs Steaua, o partidă faină cu un joc cursiv, ritmat şi cu multe faze de poartă. Trec peste faptul că m-am bucurat teribil la 2-1 pentru Urziceni, nu pentru că aş fi eu mare suporter al Unirii ci pentru că nu-l suport pe omul care păstoreşte clubul din Ghencea. Şi mă bucur enorm când văd cum i se taie din avânt lui Becali după meciuri. El, marele viteaz înainte de meci, declarând: batem 2,3,4,5 – 0, nu există să pierdem, noi suntem Steaua şi Steaua nu pierde niciodată. Arogant cum îl ştim, se desumflă imediat când echipa lui joacă mult sub aşteptări iar rezultatul nu este nici pe aproape cel visat de el.

Aseară, Kapetanos a fost din nou omul potrivit la locul potrivit, pentru a nu ştiu câta oară, salvând un punct miraculos pe arena Tineretului din Urziceni. Dacă ne uităm pe statistici câte meciuri a salvat Kape de când e la Steaua, ajungem la concluzia că 3 sferturi din punctele Stelei din acest campionat le-a făcut grecul, cu golurile sale din ultima secundă de joc. Bulan? Categoric, altceva nu poate fi. Să dai gol în ultimul minut din 10 meciuri mi se pare că îţi trebuie mult noroc pentru asta. Grecul are o evoluţie mediocră până prin minutul 80, dar vine cu golul salvator exact când nimeni nu mai spera.

În comparaţie cu “prinţul” Adrian Cristea de la Dinamo, Kape se lipeşte de gol. Grecul n-are tehnica lui Cristea asta-i clar, dar are ceva ce “prinţul” nu are: NOROC. Se lipeşte mingea de el exact când trebuie şi marcă golul când ţi lumea mai dragă. “Prinţul” o fi el tehnic, dar e indolent şi crede că dacă e preferatul lui Borcea nu mai trebuie să joace fotbal.

Bulanul lui Kapetanos îl aduce în inimile suporterilor şi în graţiile conducerii, în schimb, indolenţa “prinţului” îl duce direct acolo unde nu-şi doreşte niciun fotbalist să ajungă: ţinta criticilor suporterilor, conducerii şi tuturor oamenilor de fotbal de pe la noi.

Am luat-o şi de la Israel. Ca norocul că a fost amical

Dragi prieteni, nu ştiu dacă vă interesează, dar am pierdut cu Israel la fotbal, cu 2-0 încă, şi la Timişoara, acolo unde cică naţionala e primită cel mai bine şi unde se zice că publicul e al 12-lea jucător. Ca norocul că a fost amical, că altfel săreau scântei destul de mari după ruşinea asta de meci. Dacă şi Israel a ajuns să ne bată atunci chiar nu avem ce pretenţii să mai avem la europene, mondiale şi alte alea. Da, ştiu că a fost amical, dar nu schimbă cu nimic datele problemei. Dacă ne dăm cu curul de pământ că noi suntem miezul în fotbalul mare, nu putem pierde cu Israelul acasă într-un meci amical. Da, au fost destui inşi care au declarat că România are cea mai puternică naţională. Şi ştiu că a fost un meci amical în care se decid tactici, se testează jucători, formaţii, dar e cam jenibil să iei două boabe de la israeliţi.

Ne-am făcut de râsul curcilor de atâtea ori, naţionala noastră nu mai sperie pe nimeni aşa cum o făcea odată (a ce vremuri, CM 94), pentru că nu e prima dată când jucăm aşa de prost, şi cu siguranţă nu va fi nici ultima. Ce e mai trist e că de fiecare dată, la finalul unui astfel de meci, se găseşte cineva care să ia apărarea naţionalei. “Am întâlnit un adversar bun”, “au avut mulţi jucători cu experienţă”, “naţionala are nevoie de susţinerea noastră în continuare”, “trebuie să fim alături de naţională pentru că are nevoie de noi”, cam astea sunt vorbele pe care le auzi după oricare din înfrângeri. Asta cu “am întâlnit un adversar bun” deja e frustrant, mai ales când ai avut adversari ca Israel sau Insulele Feroe. Acum vin eu şi întreb, cât să mai suportăm umilinţele astea, până când mai trebuie să ne chinuim urmărind mizerii din astea de meciuri în care, echipa reprezentativă de la care ne aşteptam să vedem ceva fotbal, ne dezamăgeşte. Belodedici zicea ceva de genul la finalul meciului că, trebuie să avem în continuare încredere în naţionala României pentru că am început o nouă campanie de calificare şi echipa are nevoie de aportul fanilor. Până când să mai susţinem naţionala asta de marionete şi gloabe? Mai merită să susţinem o naţionala ca şi cea de acum? Eu zic că nu, dar asta e părerea mea.

Urmează un amical cu Ucraina. Oare la ce să ne aşteptăm de la meciul ala?

Reţeta succesului la Dinamo

S-a terminat meciul International Ct. de Argeş – Dinamo cu victoria câinilor, scor 1-3. De două ori Andrei Cristea şi o dată Marius Alexe pentru Dinamo, în timp ce pentru Inter a marcat Bogdan Apostu. Nu vreau să comentez meciul pentru că n-are sens, dar ce vreau să zic e că acum pe banca lui Dinamo stau trei oameni. Ţălnar, Prunea şi Ganea. Ţălnar e oficial trecut pe foaie ca antrenor, dar toţi trei dau indicaţii. Toţi sunt cu mâinile sus gesticulând în timpul meciului. Şi dacă-l mai punem la socoteală şi pe Dinu, care nu stă pe bancă dar e un fel de supervizor pentru Ţălnar atunci se fac patru oameni care dau indicaţii la Dinamo. Fiecare vede jocul altfel, greu de crezut că toţi 4 gândesc la fel. Mă mir că încă n-a debarcat nici unul, semn că se înţeleg destul de bine.

Nu ştiu cum se simt jucătorii într-un meci când primesc indicaţii din 3 părţi, dar din moment ce echipa câştigă înseamnă că merge treaba.

Să fie oare reţeta succesului? Unde-s doi puterea creşte, dar unde-s trei e şi mai bine.

Ce distractiv poate fi uneori fotbalul de la noi

Nu credeam că aveam să mă distrez aşa de tare cum m-am distrat la meciul Steaua – Ceahlăul de aseară, scor 1-3, dar chiar m-am amuzat copios văzând cum steaua lui becali galopează spre titlu :)). Primul meci din retur, noi achiziţii, lanterna roşie, acasă, umilinţă. Restul e tăcere. Sincer nu mă aşteptam ca Steaua să şi-o fure în halul în care şi-a furat-o în meciul ăsta, cu tot anti-stelismul meu caracteristic, dar de asta e fain fotbalul şi distractiv uneori.

Am mai văzut o mostră crasă de prostie tipică fotbalului din România. Suporterii s-au dat în spectacol, a n-a oară, aruncând cu zăpadă înspre echipa adversă şi jucători. Nevoia de afirmare a unor indivizi care nu au nicio tangenţă cu fotbalul. În ziua de azi, orice individ care are chef să fie în centrul atenţiei vine la un meci de fotbal şi începe să se maimuţărească în tribună făcând pe viteazul, aruncând cu punga de sămânţă în teren, bricheta, moneda, telefonul propriu şi mai nou zăpadă, strigând, înjurând arbitrul, înjurând jucătorii, echipa adversă şi distrugând ceea ce ar trebui să fie frumuseţea jocului de fotbal. Şi apoi se hlizeşte în faţa pretenilor, la fel de înguşti la minte ca şi el, ce tare a fost el că l-a pălit pe Stoichiţă şi pe Szekely cu un bulgăre în cap. Face şou, că el de asta a venit la meci, să facă şou şi să fie în centrul atenţiei.

Ce nu înţeleg io e de ce ăştia care au prea multă energie şi vor cu tot dinadinsul să se afirme, de ce nu merg în peluză, cu fularul la gât şi să urle cât îi ţin plămânii, încurajându-şi echipa preferată civilizat şi fără înjurăturile clasice şi aruncatul cu diverse obiecte înspre jucători/antrenori/staff. În Anglia nu există garduri în jurul terenului, la noi se fac gardurile de câţiva metri înălţime. Aici se vede diferenţa.

Cine face pariu cu mine că Stoichiţă nu prinde ghiocelul în Ghencea?