Category Archives: Carul cu nervi
Centrul Clujului a ajuns un pericol pentru siguranţa cetăţenilor!
Astăzi am driblat periculos moartea în propriul careu şi era să primesc un gol, adică era să-mi fie retezat capul de o tablă de 2 metri care s-a desprins de pe un acoperiş şi s-a prăvălit la 2-3 metri în spatele meu, pe strada Napoca, chiar lângă terasa de la Napoca 15. Vorbeam la telefon şi aud dintr-o dată o bubuitură în spatele meu. Întorc capul şi văd o tablă de culoarea ţiglei prăbuşită pe trotuar. Din fericire nimeni nu a păţit nimic, dar în jur toată lumea îşi făcea cruce, o doamnă care era cea mai aproape de locul unde s-a prăbuşit bucata aia de metal a început să-i mulţumească lui Dumnezeu că a scăpat, iar un poliţist a pus mâna pe telefon. Nu e posibil aşa ceva, nu se poate ca în anul 2012 să-ţi cadă tencuiala de pe clădiri în cap, bucăţi din balcoanele unor clădiri vechi de când mama m-a făcut să fie un pericol public pentru trecători şi să mergi cu frică pe stradă că ştii că oricând îţi poate cădea o ţiglă sau o bucată de tablă de pe acoperişuri. De ce, pentru că cineva protejează autenticitatea unor clădiri şi împiedică să primească avizul ăla de reamenajare/amenajare, sau cum mama dracului s-o numi? Poate când va muri primul om din cauza asta o să ne trezim şi noi la realitatea.
Astăzi puteam fi eu cel nenorocit, puteai fi tu, putea fi mama sau tatăl tău, sau iubita, sau nevasta… putea fi oricine.
Iar asta nu e un caz singular. Mai ţineţi minte când a căzut tencuiala de pe una din clădirile de pe str. Universităţii? Parcă atunci a şi căzut pe cineva, dacă bine mai ţin minte. Eu zic că asta e o problemă majoră care trebuie rezolvată urgent şi ar trebui să fie în capul listei de priorităţi a primăriei. Până nu e prea târziu.
În rest e frumos Clujul, în afară că mai este câte o chestie din asta care îţi pune efectiv viaţa în pericol, e plăcut să te plimbi prin oraş. Parcul Central arată foarte bine amenajat şi e relaxant să stai la umbra unui castan bătrân citind un ziar sau o carte, lucrările la linia de tramvai sunt în toi şi sunt pe ultima sută de metri, iar aglomeraţia şi traficul sunt neschimbate.
credit foto
Cetăţene, curăţă-ţi poteca din faţa porţii!
În anul de graţie 2012, trotuarele din centrul muncipiului Cluj-Napoca, oraş ce candidează la titlul de capitală culturală europeană, sunt adevărate patinoare de lux unde nu-ţi trebuie patine. Nu, nu vorbim de străzi, deşi şi acolo e jale mare la cât a nins în ultima vreme, dar acum ne referim la trotuare, care, sub zăpada căzută în ultimele ore, ascund o preafrumoasă pojghiţă de gheaţă de ai nevoie de multă, foarte multă atenţie şi mers băbeşte ca să reuşeşti să nu demonstrezi pe propria piele ce înseamnă legea gravitaţională. Eu era să-mi rup gâtul de trei ori în cursul zilei de astăzi, şi vorba aia, dacă io la 23 ani am probleme din astea, apoi ce să mai vorbim de bătrânii de 60+ ani care odată ce-s jos, greu se mai ridică.
De ce sunt trotuarele pline de zăpadă şi gheaţă în plin centrul oraşului? Pentru că anumiţi cetăţeni posesori ai unor mici sau mai măricele întreprinderi aflate în buricul târgului stau frumos înnăuntru la căldurică cu o cafea aburindă în faţă, în timp ce lumea face echilibristică de partea cealaltă a ferestrei, şi nu binevoiesc să-şi urnească fizicul şi să pună mâna pe lopată să cureţe perimetrul de trotuar din faţa porţii.
Patroane, nu zice nimeni să cureţi toată strada, dar eşti obligat prin lege ca măcar bucata aia de asfalt din faţa buticului tău să o cureţi, iar dacă nu ştiai, se dau amenzi serioase celor care-s prinşi cu zăpada în faţa magazinului propriu! Dar nu ştiu, poate tu ai prea mulţi bani şi nu ştii ce să faci cu ei, caz în care, mă scuzi că te-am deranjat.
Le-aş da câte 10 lei pe oră şi o lopată în mână ălora de protestează în fiecare seară prin pieţele oraşelor ca să cureţe trotuarele. Fiecare cât poate, dar să facă un bine pentru comunitate. Pot să garantez că s-ar înghesui lumea la muncă, iar unii ar sta cu orele la lucru pentru a face un ban în plus. Ar uita de protest, de Băsescu, de guvern şi de problemele personale.
foto: citynews.ro
Despre irelevanţa haterilor
O însemnare destul de dură, cu nişte cuvinte grele, dar cineva trebuie să-şi sacrifice timpul şi să o facă şi pe asta. Uite că de data asta s-a nimerit să fiu eu cel care îmi rup din timpul meu preţios să scriu câteva cuvinte despre fenomenul hateri.
Haterul este un personaj clasic de pe internet care are ceva de spus despre orice subiect, nu într-un sens pozitiv fireşte. E un cârcotaş rău, care te înjură şi te judecă fără să ştie cine eşti, te ia la mişto fără să te cunoască etc. Dacă tu zici că-ţi place mămăliga, haterul va veni şi te va contrazice, că mămăliga e naşpa, că a mâncat el şi nu i-a plăcut, că sunt prost că mănânc mămăligă. Dacă scrii că-ţi place nuştiuce produs, automat te-ai vândut firmei respective şi de aia scrii de bine de el. ş.a.m.d. Dacă zici că ai fost la Paris şi ţi-a plăcut la nebunie, haterul va găsi înt0tdeauna un răspuns negativ cu care să-ţi dea replica, că Parisul e naşpa, mai fain e la Roma. Înţelegeţi unde bat? Haterul se ascunde în spatele anonimatului şi-şi dă cu părerea, mintea lui e limitată la a spune “pe aia mă-tii”, uneori fără să aibă un argument despre anumite lucruri. El nu are curajul să iasă din bârlogul lui personal, să-şi folosească adevarata identitate şi să-şi asume ceea ce zice, preferă să trăiască în mediul lui, care de multe ori e o groapă plină de lături şi unde continuă să trăiască. Iar asta îl califică drept un personaj irelevant nedemn de a fi luat în seamă.
Îl găseşti la rubrica de comentarii pe site-urile de ştiri. Pe reţelele sociale. Pe internet în general, acolo unde se simte el cel mai bine. Pe net simte că are putere, pe net se simte cocoş, pe net are muşchi şi se crede viteaz. Dacă sunteţi luaţi în colimator de acest personaj, ignoraţi-l cu graţie, pentru că nimic nu e mai rău pentru un hater decât să se simtă singur şi să nu fie băgat în seamă.
Este o diferenţă între trolling şi hateri. Cu un troll te mai poţi înţege, troll-ul e mai amuzant, haterul în schimb e mai obosit dpdv mintal. Refuz să cred că există un om normal care ia în seamă ceea ce zice un hater şi îi pasă de părerea lui.
Iar asta este ultima însemnare pe care o dedic acestor neisprăviţi din online, haterii.
Tupeu de cerşetor
Stau în faţă la Sora aşteptând pe cineva (pentru cei mai tineri dintre voi, Sora este centrul ăla comercial care era odată crema Clujului, unde îşi dădea întâlnire lumea bună a oraşului, pentru un shoppinguleţ, o cafeluţă. de când cu mall-urile, Sora a devenit un loc de promenadă pentru cerşetorimea şi ţigănimea din Cluj).
Trecuse aproape o oră de aşteptare şi în tot acest timp m-au abordat diverşi indivizi, fiecare cu câte o problemă. A fost un băiat mic şi slăbuţ care aştepta şi el pe cineva care nu mai venea. Cum nu avea telefonul la el m-a rugat dacă pot să-i dau să sune un minut. I l-am dat, şi-a scos hârtiuţa cu numărul din buzunar şi a sunat, numai că îi intrase mesageria de fiecare dată când încerca. La un moment dat am crezut că e vreun dubios din ăla care vrea să-şi reîncarce cartela sau vrea să fugă cu “superbul” meu terminal mobil, că mai sunt şi din ăştia, am stat cu ochii pe el şi eram pregătit s-o iau la fugă după el şi să-i dau o mamă de bătaie dacă încearcă vreo şmecherie – eu sunt slab şi deosebit de calm, nu mă aprind repede, dar şi când mă porneşti îs ca taifunul, rad tot în calea mea.
Un alt domn la o vârstă respectabilă de vreo patruj’ de ani mi-a cerut o ţigară (apropo, în ultima vreme mulţi mi-au cerut o ţigară pe stradă – chiar am faţă de fumător?). Un alt nene, tipul boschetarului alcoolic – aici vroiam să ajung – îmi cere un leu, el a zis că-i trebuie doi lei, dar eu am înţeles doar unul – îi dau, ce dracu să fac cu el că te priveşte cu ochii ăia a lui de om nemâncat de trei zile (apropo din nou, nu aţi observat că toţi cerşetorii au faţă de om nemâncat de trei zile, cu nişte ochi mijiţi aproape înlăcrimaţi? joacă ăştia un teatru ceva de speriat). De obicei refuz să dau bani la cerşetori, nu o fac decât când văd bătrâni amărâţi, dar acum i-am dat individului ăstuia beţiv, nu ştiu ce mi-a venit. Am scos 1 leu şi i-am înmânat (da, judecaţi-mă, ştiu că o să-i dea pe alcool în loc să-şi ia o pită), după ce a luat banii îmi spune cu aceeaşi faţă de om nemâncat de trei zile că îi mai trebuie un leu, că nu îi de ajuns unul, are nevoie de 2 lei. Mai du-te-n aia mă-tii vroiam să-i zic, dar eram totuşi pe stradă şi nu se cuvine să mă port ca un gherţoi.
Ce tupeu jegos poţi avea să-i mai ceri bani cuiva care a avut bunăvoinţa să-ţi dea, tu cerşetor jegos fiind, fără niciun handicapat şi cu destulă putere de muncă pentru a câştiga nişte bani cinstit? Cu greu m-am abţinut să nu izbucnesc. M-am dus de acolo cu gândul de a nu mai face asemenea acte de binefacere chiar oricui. Să-mi fie învăţătură de minte!
