Category Archives: Blogosfera
Clujul luptă cu două echipe pentru Cupa Bloggerilor

A doua ediţie de Cupa Bloggerilor la fotbal se va consuma în acest weekend la Cluj-Napoca, echipa care a plecat în prima ediţie de la Braşov încununată de glorie şi cu trofeul în mână. Interesul pentru ediţia a doua este mult mai scăzut decât în prima, doar 6 echipe de băieţi şi 3 de fete aliniindu-se la linia de start.
Întâmplarea face ca la această ediţie să avem două echipe din Cluj, Mediatic Cluj, care sunt campionii şi Wet Dream Team Cluj, echipa pe care am reuşit într-un final să o formez şi din care fac şi eu parte. Chiar dacă nu avem nici un meci împreună şi ne ne ştim jocul, nici nu se pune problema să nu tragem la locul 1. Vrem maxim de la Cupa Bloggerilor. Maxim am spus!
Programul îl vedeţi aici, iar pentru cei care doresc să vină să ne susţină sau pur şi simplu să-şi dea check-in-ul, competiţia are loc la Baza Unirea din Mănăştur.
Sponsorii evenimentului sunt numai nume grele, unul şi unul: Activia, Canyon Romania, Banca Transilvania, Zorile Store, ETARGET si Gazeta Sporturilor. Salut în special intrarea Gazetei pe zona asta de social media, dar nici restul nu sunt de ignorat.
Luptăm, luptăm, luptăm şi câştigăm!
Despre bere și banii într-o relație, cu drag…
Vine o vreme când fiecare blogger trebuie să dea cu subsemnatul pe alte bloguri/site-uri decât al său, asta e ceea ce se numeşte guest-post-ul. Iată ultimele mele realizări :D
- Am scris și eu un nou capitol din publicația online The Sexist, împreună cu Ioana de la rozsaunu.ro. Subiectul a fost greu, despre împarțirea banilor într-o relație, adică se poate organiza o polemică interesantă pe tema asta, dar până acolo vă invit să citiți și voi ce mi-a copt mintea și ce am aberat, iar eventual să lăsați și un comentariu, aici sau acolo, dacă aveți ceva de obiectat. Click aici. Mulțumesc.
- Am contribuit și pe nou lansatul blogdebere.ro cu un articol despre prețioasa mea colecție. Aflați de acolo, dacă citiți bineînțeles, ce m-a apucat să colecționez doze de bere. Adevărul e că era o chestie de timp de când a apărut blogul și până voi da și eu cu subsemnatul pe el, cunoscută fiind plăcerea mea pentru sucul de hamei.
Pierderea calităţii de a fi om
Există mai multe modalităţi prin care cineva îşi poate pierde calitatea de a fi om. Bine, mulţi nu o au de la început aşa că nu au ce pierde, dar acest articol nu e despre ei, e despre cei care au această calitate, dar o pierd pe drum. Drumul vieţii. Cel mai bun exemplu de pierdere a calităţii de a fi om este atunci când omul nostru dă de bani, mulţi bani. A primit o mărire de salariu, a aflat că a moştenit o avere care îi asigură o pensie liniştită şi lipsită de griji, a fost promovat în cadrul companiei, iar de acum nu v-a mai sta cu pulimea la cantină, va mânca numai caviar si icre negre cu şefii la zona vip. Din punctul meu de vedere, prin asta îţi poţi pierde calitatea de a fi om.
Când ajunge banul să te schimbe radical înseamnă multe. Nu mai mergi la un bar cu preţuri decente, te duci direct în cluburile de fiţe unde e câteva sute de lei sticla de Jack, că îţi permiţi acum, te-ai ajuns! Nu mai stai cu muritorii de rând, muritori care îţi sunt şi prieteni din copilărie, de acum simţi nevoie să-ţi petreci timpul cu cei din acelaşi rang ca şi tine, iar aceştia din urmă nu dau doi bani pe tine şi tot la muritorii de rând pe care i-ai părăsit te vei întoarce când dai de greu, când ai nevoie de o mână de ajutor sau un umăr de plâns. Ai ajuns un arogant, un infatuat, un parvenit şi nu-ţi mai ajunge nimeni la nas nici cu o scară de pompieri.
Tot ce am spus mai spus este valabil şi în blogosferă, acolo unde traficul şi notorietatea sunt etalonul principal. Ţi-a crescut traficul la blog, ai început să scoţi capul în lume, să apari pe la evenimente, te cunoaşte lumea, te consideri important în lumea blogurilor, iar ca o consecinţă a acestei ascensiuni, ajungi să petreci mai mult timp cu ăia mari pe care îi consideri de nivelul tău, uiţi să mai stai cu ăia mici, cu trafic nesemnificativ comparativ cu al tău, uiţi de unde ai pornit. Ai ajuns mult prea arogant decât la început şi, cel puţin în ochii mei, ţi-ai pierdut calitatea de a fi om.
Nu lăsaţi banul să vă schimbe, nu lăsaţi traficul blogului şi numărul de prieteni de pe facebook să vă conducă viaţa, pentru că, fie vorba-ntre noi, atunci când ajung conturile din online să-ţi dicteze viaţa nu mai ai nicio şansă de scăpare.
(Re)Descoperim brandurile de succes ale Clujului
Unii poate ca le-ati mai descoperit, altii deloc, pentru cei mai multi, va fi o experienta mai mult decat placuta. O mana de bloggeri din tara vor veni pe 9-10 septembrie la Cluj-Napoca unde vor avea ocazia sa afle mai multe despre cele mai mari branduri care au facut succes in orasul de pe malul Somesului. Actiunea se va derula sub umbrela Cluj Brands Tour, un excelent eveniment organizat de prietenii de la Tvdece, Alina si Razvan, cunoscuti publicului online drept Florica si Zicu, si sprijiniti de Primaria Cluj-Napoca.
Pentru mine ca si clujean, nascut si crescut aici (vorba aia, in orasul asta am invatat sa-mi leg sireturile, in orasul asta am scos prima mîndruță la cofetărie). E o ocazie aproape unica, dacă nu unică, de a cunoaste o alta latura a orasului in care am facut ochi, una pe care nu am ocazia in fiecare zi sa o cunosc: latura de business a orasului. Brandurile care s-au format in acest oras si au crescut ca un veritabil cozonac bine dospit si pe care le vom vizita sunt: Ursus, Napolact, Banca Transilvania, Trilulilu, Vitacom, Farmec, Jolidon. Acestea isi vor deschide portile pentru reprezentantii online-ului autohton, bloggerii, iar asta inseamna inca un punct important la capitolul incredere acordata fenomenului social media. In plus, evenimentul acesta va fi un deschizator de drumuri si pentru alte companii care vor avea ceva de promovat si vor observa ca pe internet/bloguri/social media e o paine buna de mancat pentru brandul lor.
Partenerii de seama ai acestui maret eveniment sunt: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom, Ludwig Bavarian Bierhaus, Starbucks si Webfactor.










