Eu sunt un mare consumator de presă sportivă şi un cititor fidel al principalelor ziare şi site-uri de sport de la noi, dar, îmi pare atât de rău că spun asta, nu pot să nu remarc moartea presei sportive. Motivul? Din cauza unor astfel de articole apărute pe site-urile cu un trafic de milioane de unici pe lună, trafic cu care se laudă atât de mult redactorii şefi ai publicaţilor mai sus menţionate. E jenant să citeşti o asemenea mizerie – un dialog dintre două personaje lipsite de orice urmă de bun simţ şi decenţă nu are ce căuta în paginile unui ziar, scris sau online.

Şi pentru că dacă citeşti mizeria parcă nu-ţi repugnă atât de tare ca şi când ai auzi-o cu urechile tale, la televizor, în direct, mizeria de articol a fost preluat de pe tv, acolo unde cele două personaje s-au dat în stambă minute-n şir aruncându-şi cuvinte grele, lovind cu putere în bunul simţ al cetăţeanului nevoit să-i asculte pe cei doi.

Animal Planet show în varianta românească – astăzi boul şi viţelul.

Dragi moderatori, prezentatori şi producători tv, continuaţi cu astfel de imbecilităţi şi vă veţi pierde şi ultimul punct de rating pe care-l face emisiunea voastră. A, nu vă interesează? Atunci să nu vă miraţi de ce o să fiţi puşi pe liber când vi lumea mai dragă, bine?

Săptămâna aceasta cred că toţi bărbaţii ar trebui să ţină cu fetele, să le susţină în tot ceea ce fac, să fie de acord cu ele, să nu facă mofturi, să le însoţească la cumpărături (ştiu că doare, dar măcar 7 zile din 365), să nu se uite pe sport.ro în perioada asta, să nu facă glume proaste pe seama lor şi lista poate continua. Dacă nu aţi făcut nimic din toate astea înseamnă că sunteţi naşpa. Ar trebui ca asta să se întâmple în fiecare an, dar hai că deja vorbesc SF-uri.

Acum probabil că următorul lucru pe care mi-l veţi spune, văzând la ce subiect am ajuns: “Ce ai mă, ai băut ceva, ce-i cu subiectul asta?” Fraţilor, n-am băut nimic şi nici nu m-am lovit la cap de curând. Am realizat că femeia merită mult mai mult respect din partea noastră şi susţinere la toate capitolele, nu doar de 1-8 martie, ci în toate cele 365 de zile dintr-un an trebui să se întâmple asta. Susţinerea e cea mai importantă! Dacă nu o susţi în tot ceea ce face se va simţi ignorată şi va începe să-ţi reproşeze că nu o mai iubeşti, că nu mai simţi nimic pentru ea, că ţi-ai găsit pe alta, etc. Aşa ceva nu trebuie să se întâmple. Totul se rezumă la susţinerea reciprocă! Dar să lăsăm totuşi balivernele pentru că n-am descoperit eu apa caldă şi să trecem la subiectul pentru care am pornit acest articol. De ce îşi merită unii bărbaţi titulatura de “nesimţit”! Unii bărbaţi – nu generalizez. Iată şi câteva exemple pentru asta:

Exemplul 1: Today, the guy I liked for years asked me out. I instantly said yes. As I was walking away, I forgot I was at the top of the stairs and feel down 20 steps. He stood at the top and laughed. FML

Cum frate să faci aşa ceva? Cât de nesimţit să fi să te uiţi şi să te hlizeşti vâzându-ţi prietena cum se rostogoleşte pe scări? Aşa ceva îi de neconceput. Tipul asta despre care vorbeste e nesimţitul suprem.

Exemplul 2: Today, it was my one year anniversary with my boyfriend. We had dinner reservations to an expensive restaurant and planned to see a movie after. At least, we did, until he called to tell me he’d volunteered to work tonight. He won’t get off until 2am. FML

Hai, mă. Dacă chiar ţineai la ea şi aveai oareşce sentimente pentru ea făceai tot posibilul să fi cu ea (măcar) în ziua aniversării voastre. Dar asta înseamnă că ai o prietenă pe care o ţi de bibelou şi nu simţi mai nimic pentru ea. Să fim serioşi, iubirea nu are limite şi existau o sumedenie de motive prin care puteai să fi alături de ea în ziua aniversării relaţiei voastre. E totuşi aniversarea relaţiei, pana mea.

Exemplele au fost preluate de pe FML. Nu cred că trebuie traduse în română.

La ce vă gândiţi când vă uitaţi la filmarea de mai sus? Unii s-ar putea să-i ia apărarea femeii şi i-ar reproşa poliţistului că orice ar fi nu trebuie să dai într-o femeie, e vorba de respect şi de cei 7 ani de acasă. Sunt total de acord cu asta, nimeni nu zice nu, dar individa de mai sus nu poate fi numită femeie. Scurt, restul sunt poveşti.

Majoritatea l-ar lăuda pe poliţist pentru felul cum i-a închis gura scorpiei şi pentru felul cum a acţionat când a fost bruscat. Aici vreau să ajung. Femeii ăleia chiar nu merită să-i plângi de milă pentru că de la ea a început totul. Ea a fost cu gura mare, ea a fost cea care a dat prima dată fiind aproape să-i spargă ochelarii poliţistului, a primit ceea ce merita. Dacă cu vorba bună n-a putut fi stăpânită atunci cu siguranţă o palmă serioasă a liniştit-o. Şi să nu uităm actul cel mai grav, lovirea unui om al legii, ceea ce mi se pare incalificabil! Ce mă amuză totuşi e reacţia femeii. A apucat-o plânsul imediat ce a încasat o palmă, dar ea când a dat într-un om al legii era tare arţăgoasă şi nu se lăsa. Marele norocul al scopiei este că trăieşte în România. Dacă ar fi făcut aşa ceva într-un stat civilizat cu siguranţă s-ar fi ales cu nişte electroşocuri.

Eu pe omul de mai sus îl consider un model pentru poliţiştii români, e poliţistul de care are nevoie România la ora actuală. E omul care acţionează şi nu stă prea mult pe gânduri. A fost lovit, n-a contat că e femeie ori bărbat, i-a articulat un dos de palmă. Uită-te la faţa lui, nici măcar nu pare impresionat de lacrimile de crocodil ale duduii.

Circula pe net, anul trecut parcă, un clip cu un gigel tare viteaz cu poliţiştii, atât de viteaz încât îi împingea şi brusca când aceştia îi cereau să se legitimeze pentru că a fost prins conducând mult peste limita de viteză admisă. Acolo ar fi trebuit un poliţist ca şi cel de mai sus ca să-l liniştească şi să-l pună cu botul pe labe. Dacă poliţistul ăsta cu ochelari a dat într-o femeie, nu vreau să mă gândesc ce i-ar face unui bărbat recalcitrant şi cu alcoolul în sânge care face pe viteazul.

Nu e bine să dai într-o femeie, dar când ea te loveşte fiind aproape să îţi spargă ochelarii nu mai trebuie ţinut cont de respectul faţă de femeie. Părerea mea.

De câţiva ani încoace, cam de când a apărut nebunia asta cu valentine’s day şi halloween în frumoasa noastră patrie, am început să văd altfel americanismele astea. Mai exact să le ignor. De ce să-mi pese de o aşa zisa sărbătoare care nici nu se găseşte în cultura ţării mele, de ce să mă strofoc eu pentru ceva care nu e trecut la capitolul sărbători legale în ţara mea? Doar aşa de amorul artei, pentru că americanii o ridică la rang de sărbătoare. Scuză-mă, dar mai bine dorm în timpul ăsta decât să mă prefac că iubesc pe cineva mai mult decât a-şi face-o într-o zi normală, doar pentru că ziua de nume a lui Valentin coincide cu ziua dragostei în State.

Toate americanismele astea gen Valentine’s Day sau Halloween şi care or mai fi, dracu le mai ţine socoteala, au început să mă lase rece total. În timp am învăţat să ignor tot ce nu-mi place şi nu-mi stârneşte interes. Asta fac şi cu americanismele astea de prost gust. Nu vorbesc, nu-mi dau cu părerea şi nu mă enervez din cauza asta, ignor pur şi simplu – asta ar trebui să facă şi cei care au grijă să nu ne aducă aminte din 5 în 5 minute cât de rahat suntem, noi ca naţie, că am preluat asta de la ei. Uneori te simţi atâta de liniştit şi calm ignorând!

Astăzi fac o excepţie de la regulă şi îmi dau cu părerea despre febra Valentine’s day, care creşte de la an la an. Dar nu despre “sărbătoare” am ceva de zis ci despre cum reacţionează românaşii când aud de sărbătoarea dragostei a americanilor. Pe scurt, ei se împart în două grupuri: cei care sunt pro şi cei care sunt contra. Cei care sunt pro merg pe ideea că şi dragostei trebuie să-i fie dedicată o zi. O zi în care iubirea şi armonia în cuplu trebuie să domnească peste tot. Desigur acest lucru se poate întâmpla numai pe 14 februarie, în orice altă zi iubirea şi armonia în cuplu tind spre zero. Aceştia merg până în pânzele albe cu ideea lor. Şi mai sunt cei contra – numărul acestora creşte alarmant în fiecare an. Cei care sunt contra sunt mereu împotriva mizeriei asteia de valentine’s day şi sunt foarte contrariaţi de cum am putut noi să preluăm ceva de la americani. Aceştia de regulă se declară pro dragobete din simplul fapt că e o sărbătoare românească, dar puţini cunosc câtuşi de puţin etimologia cuvântului dragobete.

C-aşa-i în tenis.

PS: nu vă mai întreb dacă sunteţi pro sau contra VD pentru că ştiu răspunsul şi nu mă interesează ce argumente aveţi.

Ca răspuns la întrebarea din titlu, asta poţi să păţeşti dacă eşti dobitoc. Urmăriţi filmuleţul şi reveniţi.

Presupun că aţi văzut filmuleţul şi ce a păţit tipul din el dacă n-a gândit mai departe. Asta e marea problemă la oameni, că nu gândesc mai departe, dar despre asta într-un articol viitor. Ok, nu zice nimeni să nu iei steroizi în timp ce faci sală, dar mai cu măsură, vere! Că poţi ajunge ca şi tipul din filmuleţul de mai sus, pe patul de spital cu braţul puşcat, sau în cel mai rău caz mort! Credeţi că tipul ăsta a gândit sau s-a informat la ce se expune? Eu nu cred. Şi-a injectat ca nebunu steroizi şi anabolizante până ce organismul n-a mai rezistat şi a plesnit. S-a dat cocoş o vreme, când a văzut că tot creşte, tot creşte şi ce s-a gândit individul: ia hai să mai îmi bag nişte doze să mă fac mai mare. Şi şi-a injectat până a explodat. Exact ca un balon. Îl umfli, îl umfli, dar la un moment dat puşcă că nu mai poate ţine atâta aer în el. No aşa şi cu ăsta. O băgat, o băgat până o făcut BANG!

Personal n-am luat niciodată steroizi şi nici sală n-am făcut (la sală vreau să mă duc după ce termin cu examenele), dar chiar n-am de gând să mă injectez cu steroizi pentru a mă face mare. Masa musculară creşte şi dacă faci sală regulat. Da ştiu, creşte greu, dar creşte sănătos şi frumos. Chiar n-am de gând să mă transform într-un burete pe două picioare plin de apă.

Eu rămân fidel ideii că bărbatul trebuie să aibă minimum de cunoştinţe de gătit. Nu o să fie tot timpul nevasta/prietena lângă voi să vă cocoloşească cu bunătăţuri gastronomice. Nu zice nimeni să fi Jamie Oliver în bucătărie, dar chiar trebuie să ştiţi şi voi să încălziţi o supă, să prăjiţi un ou ori un cârnaţ, să faceţi nişte spaghetti sau cartofi prăjiţi, din astea simple care nu necesită prea mult timp petrecut în bucătărie şi nici prea multe cunoştinţe în domeniul culinar. Nici unui bărbat nu-i place să stea în bucătărie, e clar asta, mai ales să facă de mâncare, cu puţine excepţii, dar vine şi vremea când e musai s-o faci şi pe asta, că n-ai de ales. Şi ce te faci atunci că tu nu şti să-ţi faci de mâncare. Mori de foame! asta dacă nu eşti milioanar ca să-ţi permiţi să comanzi pizza în fiecare zi. Dar nu cred că s-au născut prea mulţi din ‘deaia’ de domn ca să-şi permită să comande în fiecare zi pizza, să mânânce câte o shaorma la prânz sau să ia masa în oraş seara. Cu atât mai mult în condiţiile financiare actuale. Şi nu vorbesc de femei aici, mă refer strict la partea masculină. Bărbaţii aceia hiper-ocupaţi care, după o zi grea de muncă, sosesc acasă, pun mâna pe telefon şi îşi comandă o pizza, asta deşi frigiderul lor e plin ochi de mâncare.

Şi în plus, eu nu văd logica – de ce să dai o avere pe mâncăruri când le ai gata făcute în frigiderul personal, trebuie doar să le iei şi să le pui pe foc. E chiar atât de dificil? Ce dacă eşti bărbat, asta înseamnă că nu mai poţi face de mâncare sau cum vine asta? Şi eu sunt mascul şi ştiu să-mi încălzesc o tocăniţă, o supică sau să-mi pun nişte cârnaţi la prăjit. E la mintea cocoşului. N-ai nevoie să faci un curs sau să citeşti un tutorial pentru asta. Sunt lucruri banale pe care un bărbat trebuie să le ştie chiar şi în bucătărie. Acolo unde, cică, e zonă preponderent feminină.

Vai de viitoarea mea nevastă, ce rău o să-i meargă. Numai cu mâncare gătită o s-o ţin, grătare, cartofi prăjiţi cu cârnaţ, într-o zi spaghetti, ce ştiu şi io să fac. Nu mă declar bucătar şi nici un profesionist în arta culinară, dar strictul necesar tot ştiu să-l prepar. În ultima vreme am început să caut pe google reţete de bucătărie. Să fie oare un semn .

Titlul poate e un pic exagerat, dar nu vreau să generalizez. Aşa cum sunt bărbaţi care la capitolul culinar bagă în buzunar orice femeie, aşa sunt şi bărbaţi care mai bine mor de foame decât să gătească. Pentru aceştia din urmă le dedic acest articol. Eu sunt undeva între.

Foto: The Guardian

Facebook câştigă teren în faţa site-urilor de socializare, iar asta se vede în statistici şi în numărul de utilizatori care creşte de la o zi la alta. Numărul acesta a ajuns la 375 de milioane. 375 milioane de suflete găzduieşte Facebook-ul la ora actuală. E un număr impresionant dacă stăm bine să ne gândim, am putea aduna câteva state de mărimea României în el şi tot ne-ar mai rămâne loc. Dar ce facem cu Hi5, care nu prea mai stârneşte interes, cu toate că au băgat şi ei tot felul de aplicaţii de pierdut timpul!? Ce să facem, nu facem nimic! Hai cinciul a murit, a ieşit din termenul de garanţie, la fel cum a murit şi conquiztadorul. Acum hi5 e raiul puştilor de generală cu ochelari de soare în casă, euroii lui mă-sa şi jeaca de piele a lui bunicu din anii ‘70, al pitzipoancelor fragede cu poze pe maşina de spălat automată. Cineva trebuie să ducă tradiţia mai departe. Acum când vechea gardă e pe la munci grele prin străinătăţuri, la cules de merinde doar nu la dat ordine.

Vechea gardă a cocălarilor şi a pitzi-urilor au abandonat jucăria haicinci şi sunt în căutarea unei alte activităţi cu care să-şi umple timpul petrecut online. Cum la miniclip au terminat cu chiu cu vai jocurile de puzzle şi de logică, pe bookblog n-au ce căuta că e multe litere şi scrie despre cărţi, ceea ce e foaaarte foaaarte boring, pă twitter e pe bază de follow/unfollow şi nimeni n-o să se încumete să-i urmărească, din simplul motiv că nu le înţelege nimeni limba, bloguri nu-şi fac că n-au ei ce scrie despre viaţa lor hiper-importantă, pe conquiztador nu se încumetă să intre că acolo e pe bază de cultură, aşa că, ce le mai rămâne: Facebook, tată! Au auzit ei că se vorbeşte la tv de feisbook asta şi cum e el miezul şi s-au convertit rapid la feisbookism.

Numai problema e că pe facebook trebuie numele lor adevărat de divă, ăla din boletin. Ce ne facem, fatăăăh?

Păi ce să ne făcem, măh?
- Io nu am de gând să renunţ la numele meu de cod cu printzzesa_doolshe numa’ că aşa vrea adminu’. Mi se rupe de regulile lu’ ăla. N-am venit io aci pe feisbook să respect reguli, io am venit să fiu admirată, că am ce arăta slavă domnului. Că m-o făcut mama o fetitza tunată şi bine dotată.

Destul cu convertirea la feisbookism a cocălarilor şi pitzipoancelor. O mai reiau o dată pe scurt, dacă n-aţi înţeles – “greii” hi5-ului, ăia care nu sunt la cules de merinde prin State, se mută pe feisbook iar pe haicinci rămân juniorii cocălăraşi şi pitzipongiţe, under 18.