Aseară m-am uitat la meciul Unirea Urziceni vs Steaua, o partidă faină cu un joc cursiv, ritmat şi cu multe faze de poartă. Trec peste faptul că m-am bucurat teribil la 2-1 pentru Urziceni, nu pentru că aş fi eu mare suporter al Unirii ci pentru că nu-l suport pe omul care păstoreşte clubul din Ghencea. Şi mă bucur enorm când văd cum i se taie din avânt lui Becali după meciuri. El, marele viteaz înainte de meci, declarând: batem 2,3,4,5 – 0, nu există să pierdem, noi suntem Steaua şi Steaua nu pierde niciodată. Arogant cum îl ştim, se desumflă imediat când echipa lui joacă mult sub aşteptări iar rezultatul nu este nici pe aproape cel visat de el.

Aseară, Kapetanos a fost din nou omul potrivit la locul potrivit, pentru a nu ştiu câta oară, salvând un punct miraculos pe arena Tineretului din Urziceni. Dacă ne uităm pe statistici câte meciuri a salvat Kape de când e la Steaua, ajungem la concluzia că 3 sferturi din punctele Stelei din acest campionat le-a făcut grecul, cu golurile sale din ultima secundă de joc. Bulan? Categoric, altceva nu poate fi. Să dai gol în ultimul minut din 10 meciuri mi se pare că îţi trebuie mult noroc pentru asta. Grecul are o evoluţie mediocră până prin minutul 80, dar vine cu golul salvator exact când nimeni nu mai spera.

În comparaţie cu “prinţul” Adrian Cristea de la Dinamo, Kape se lipeşte de gol. Grecul n-are tehnica lui Cristea asta-i clar, dar are ceva ce “prinţul” nu are: NOROC. Se lipeşte mingea de el exact când trebuie şi marcă golul când ţi lumea mai dragă. “Prinţul” o fi el tehnic, dar e indolent şi crede că dacă e preferatul lui Borcea nu mai trebuie să joace fotbal.

Bulanul lui Kapetanos îl aduce în inimile suporterilor şi în graţiile conducerii, în schimb, indolenţa “prinţului” îl duce direct acolo unde nu-şi doreşte niciun fotbalist să ajungă: ţinta criticilor suporterilor, conducerii şi tuturor oamenilor de fotbal de pe la noi.