Baia e mai mare, de multime

Cum astazi este Ziua Marinei si Adormirea Maicii Domnului (Sf. Maria mare), presedintele-jucator Traian Basescu, cunoscut pentru trecutul sau marinaresc, a ales, Manastirea Tismana pentu aceasta zi. Nelipsit de la festivitatea dedicata Marinei de la malul marii – Constanta – seful statului alege totusi o manastire pentru o baie de multime adevarata a-si petrece ziua, si nu marea lui pasiune: marina.

Pot sa spun ca am ramas un pic uimit când am citit stirea respectiva, dar apoi mi-am adus aminte ca se apropie totusi campania electorala pentru prezidentiale. Si cum Baselu a cam scazut în ochii populatiei în ultima vreme, acesta a gasit locul perfect unde poate sa mai urce în sondaje. Credinciosi sunt multi, mai multi decât cei interesati de ziua marinei, baia de multime e mai mare, iar Baselu savureaza din plin orice ocazie de a-si mai salva din reputatie. Lasa, ziua Marinei o sa tot fie, important e sa mai pupam înca un mandat. Pe cât pariu ca, daca câstiga Baselu înca un mandat în toamna, în 2010 o sa-l vedem la Ziua Marinei, la Constanta si îsi va motiva absenta de la slujba cu un sec: “Pai ce, n-am fost anul trecut”.

Lasa un comentariu

Inainte de posta un comentariu trebuie sa ai in vedere urmatoarele:

  • Fara comentarii monosilabice
  • Daca ai de gand sa ma injuri, nu ti-ai gasit locul potrivit
  • Nu ma spama. Comentariile care contin link-uri catre site-uri dubioase se vor sterge
  • Foloseste un limbaj decent si corect dpdv gramatical.

    Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.

  • Spaţiu de susţinere gratuită


    Powered by WordPress | Designed by: wordpress themes free | Thanks to Find Free WordPress Themes, wordpress themes 2012 and WordPress Themes
    e-advertising - www.articole-sponsorizate.ro