Probabil cel mai jenant moment pentru un blogger e să i se atragă atenţia de câte o greşeală în posturi. Ştiţi voi, clasici comentatori ai fiecăruia dintre noi şcoliţi la Harvard se simt datori să-ţi zică unde ai greşit. Pe ei nu-i preocupă subiectul articolului şi să comenteze on-topic, nu, ei caută greşelile gramaticale! Ai mâncat o literă, eşti prost. Ţi-a scăpat o cratimă, eşti şi mai prost. Ai uitat să pui un ‘i’, tâmpitule, analfabetule. Remarci din astea deloc constructive aruncate mai mult să-ţi provoace repulsie decât să înveţi ceva din asta. Mie îmi place să învăţ ceva de la oameni şi încerc să iau cu copy-paste tot ce-i bun de la diverşi. Dar ce să învăţ eu de la unul care mă face prost pentru că am păpat o literă sau am uitat să pun un i la sfârşitul cuvântului?

N-am pretins niciodată că scriu cel mai corect, mai pierd şi eu câte un ‘i’ pe drum, mai halesc o literă, îmi mai sună şi mie o propoziţie aiurea. Oameni suntem, nu roboţi, mai greşim şi noi, că dacă n-am greşi asta ar însemna să meargă totul ca pe roate în lumea asta.

Să mă explic. Eu scriu pe blog dimineaţa devreme şi noaptea târziu. E posibil ca, din cauza oboselii, să mai pierd o literă sau o cratimă. I se poate întâmpla oricui, nu doar mie. Aşa suntem construiţi, să greşim şi să învăţăm din greşeli. Toată lumea greşeşte, arătaţi-mi un om care e perfect şi n-a greşit nimic niciodată în viaţa lui, n-a păpat o literă când a scris vreun eseu, nimic, că eu îl mânc cu tot cu papuci.

Nu zic să nu-mi atrageţi atenţia dacă aţi observat vreo greşeală, un typo, ceva, dar nu faceţi să sune ca şi cum pentru asta aţi venit pe blog. Puneţi-vă în locul meu, cum v-aţi fi simţit dacă aţi scrie voi şi ar veni cineva şi v-ar face în toate felurile pentru un i omis. În fond şi la urma urmei, suntem toţi oameni!