Ce face un bugetar la Politehnică?
R: Învaţă ca să rămână bugetar. (râdeţi)

Da, am trăit s-o aud şi pe asta, subsemnatul – bugetar la Politehnică. De reţinut: BUGETAR LA POLI. Am scris cu litere mari, îngroşat şi subliniat ca să-mi sară în ochi atunci când am de adresat nişte blesteme şi cuvinte de dulce unora. Este ceva incredibil, mai ceva ca şi când aş fi câştigat marele premiu la loto 6/49, deşi cred că m-aş fi dat cu capul de pereţi dacă aş lua vreo 1 milion de euro la loto.

Am aflat că-s la bujet din pură întâmplare. Mi-a şoptit o păsărică că se făcură schimbări în lista cu bujetari, şi cum tot de la aceleaşi păsărici am aflat că majoritatea din grupă au trecut de partea cealaltă, am zis, hai să mă duc şi io să văd unde mă situez, ce mă costă. Ţin să precizez că nici prin cele mai faine vise ale mele nu mi-a trecut că aş putea ajunge la bujet, cel puţin nu acum. “Eu la bujet? You got to be kidding me!” Şi m-am dus, şi am stat la coadă la secretariat, când mi-a venit rândul, am aflat vestea cea mare.
- Cum te cheamă, zice secretara?
- Vasile Manu, zic.
- La ce eşti?
- Calculatoare, zic (deja mă rugam la toţi dumnezeii şi alahii să zică cuvântul magic: BUGET)
- În ce an?
- 2
- BUGET, a zis. A zis buget, a zis buget… Fericirea mea a depăşit orice limită. Eram în culmea delirului, în interior. Abia când am ajuns acasă mi-am vărsat toată fericirea… în bere… în ce altceva.

N-am mai trăit o astfel de veste bună nici când a luat Dinamo campionatu’, nici când mi-am luat bacu’, nici când am gătat liceul şi nici când am câştigat la pariuri 2 milioane de lei vechi. Radiez de fericire. Pe principiul, arta cere sacrificii, vestea asta care tocmai a venit cere un sacrificiu greu de pus în practică: ÎNVĂŢATUL. Şi când zic învăţat, nu mă refer la citit o dată un curs şi basta.

Mai trebuie să îndeplinim task-urile integralist şi bursier, dar să nu urcăm aşa de sus că s-ar putea să cădem şi să ne rupem oareşce prin noi. Să rămânem cu picioarele pe pământ, că-i mult mai bine aşa.