Vine o leapşă de la Dida care mă pune serios pe treabă şi trebuie să-mi pun serios mintea la contribuţie şi să scot 8 lucruri diferite despre mine.
1. Pun fotbalul pe primul loc pentru că e unul din hobby-urile mele. Îmi place acest sport, să-l joc dar mai ales să-l privesc şi la final să comentez meciul şi să vorbesc despre anumite faze şi evenimente ce au loc în lumea fotbalistică. Nu ştiu de unde această pasiune, dar cred că am prins o genă de la tata care a fost mare fotbalist (nu mă laud cu asta).
2. Sunt pasionat de jocuri, dar nu orice, doar două dintre ele, Counter-Strike şi Fifa. CS e primul joc pe care l-am jucat vreodată pe un calculator, poate şi de aia m-am ataşat aşa mult de el.
3. Ador filmele, în special serialele, îmi place când este câte unul care are o acţiune foarte captivantă şi uneori mă ţine în faţa monitorului ore întregi.
4. Urăsc să merg la cumpărături şi când merg am grijă să termin cât mai rapid. Nu suport să-mi pierd atâta timp prin magazine şi nu înţeleg cum persoanele de gen feminin pot sta atâta timp într-un magazin studiind fiecare produs cap-coadă.
5. Sunt leneş, dar nu cred că e o noutate. Mă trezesc greu, mă urnesc greu din fotoliu şi nu am o dispoziţie prea bună când trebuie să mă deplasez undeva forţat de împrejurări. Uneori îmi e greu să merg până la baie să-mi satisfac nevoile omeneşti.
6. Îmi plac excursile şi plimbările, în special pe munte. Mereu mi-a plăcut aventura, ca dovadă că cele mai multe excursii şi tabere şcolare în care am fost au fost la munte.
7. Nu sunt un tip prea social, nu comunic prea mult. Sunt genul de om căruia nu-i place să vorbească mult, îi las pe alţi să o facă, iar eu doar îmi dau cu părerea, asta nu înseamnă că sunt mut într-o conversaţie, dacă îmi dai un subiect tare şi care-mi place nici tancurile ruseşti nu mă mai opresc.
8. Ascult foarte mult radio online cât şi offline, nu am pretenţii muzicale, ascult orice sună bine. Sunt un mâncăcios convins, cu toate că nu mă prea îngraş. Nu ştiu de ce dar sunt obsedat de dulciuri, îmi plac n-am ce-i face.
Ăsta-s eu, cu bune cu rele, cum m-o dat Dumnezeu aşa sunt. Şi uite aşa am scormonit cu greu şi am scos 8 lucruri despre mine.
Hai că dau şi eu mai departe leapşa asta. Să fie la Preoteasa, Alinush, Raperboy, Swamp , Mihaita şi Andreea


Insemnare adaugata in
etichetat cu: 






Off, greu, dar e draguţă şi voi răspunde. :)
Ultima postare de pe blogul lui Mihaita este Petiţie împotriva GSPTV
Mai as vrea si eu sa pot, dar eu stiu ce sa zic, nu prea pot acum, poate cand nu am ce scrie.
Ultima postare de pe blogul lui Alinush este Mă simt deştept
Ce ma bucur ca ai schimbat tema. Imi place asta de acuma :)
Ultima postare de pe blogul lui Powerpuff este Tupac al nostru